
FCSB se află pe locul 15 în SuperLigă după eșecul de la Sibiu contra formației pregătite de Marius Măldărășanu. Florin Tănase a fost titular în prima partidă de la revenirea în tricoul roș-albaștrilor.
Atacantul s-a arătat dezamăgit de modul în care echipa s-a prezentat și a mai declarat că următorul obiectiv este calificarea în Europa League.
Florin Tănase: ”Avem doar 5 puncte”
”E îngrijorător când avem doar 5 puncte, chiar dacă avem un meci mai puțin. Am jucat cu echipele din subsol. Trebuie să ne gândim la meciul de joi pentru că ne putem califica în Europa League, apoi ne putem focusa pe campionat. Normal că ne gândim la Europa, dar și azi trebuia să câștigăm pentru că aveam nevoie de puncte. Trebuie să strângem rândurile și să sperăm că le vom mai șterge amărăciunea fanilor”, a precizat Florin Tănase.
Întrebat faza în care golul lui Ngezana a fost anulat după un presupus fault făcut de el la Ionuț Biceanu, Florin Tănase a precizat:
”A fost o centrare. Eu am ținut mâna cum aș fi protejat. Nu știu dacă a fost fault și el a ținut mâinile pe mine. Dacă era invers nu știu dacă se dădea”, a mai spus jucătorul celor de la FCSB.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăLovitură pentru FCSB înainte de derby-ul cu Rapid! Anunțul îngrijorător făcut de MM Stoica
Mijlocașul croat a început ca titular confruntarea de luni seară cu FC Voluntari, câștigată...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăSorana Cîrstea și-a aflat adversara din optimile de la Ningbo! A învins-o în ultima întâlnire directă
Sara Bejlek este locul 32 WTA, în timp ce Alycia Parks, locul 64 WTA,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăFostul coleg al lui Denis Alibec a dat verdictul despre atacant: ”Ar fi avut o carieră mult mai frumoasă!”
Denis Alibec a fost considerat o speranță a fotbalului românesc în perioada junioratului, după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăKopic, la un pas de a fi dat afară de Wieczysta Cracovia! Ce ultimatum i-a impus clubul
După un mandat de doi ani și jumătate la Dinamo, pe parcursul căruia a...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login