-
UECL: Sarajevo – Universitatea Craiova, joi, 22:00, DGS 1
-
UECL: Ararat-Armenia – ”U” Cluj, joi, 19:00, DGS 1
Campioana României a dominat prima repriză și startul părții secunde, până la golul lui Ronaldo Webster din minutul 65, care s-a dovedit a fi cel decisiv.
Florin Tănase, după ce a fost eliminat în Shkendija – FCSB 1-0: ”Am făcut și eu acea prostie. Îmi pare rău”
Ambele echipe au avut câte un jucător eliminat. Shkendija pe Qaka, minutul 70, și FCSB pe Florin Tănase, minutul 79.
La finalul partidei de la Skopje, Florin Tănase a recunoscut că nu trebuia să aibă acea intrare asupra lui Latifi, căruia i-a dat peste picioare. De asemenea, decarul campioanei a avut un mesaj pentru colegii săi.
”O înfrângere dureroasă. Din păcate, astăzi (n.r. 22 iulie) ne-am creat o sumedenie de ocazii. Dacă marcam noi primii, altul era scorul. Din păcate, am făcut și eu acea prostie, la acel fault. Poate reușeam să revenim. Îmi pare rău. Mai e meciul retur și trebuie să marcăm multe goluri și să întoarcem rezultatul.
L-am lovit cam sus. Am vrut să opresc jocul, nu a fost cu talpa. Nu știu. Meritat, nemeritat, e cartonaș roșu. Îmi pare rău că nu voi juca meciurile următoare. Sunt sigur că vor face un meci bun în retur.
Am avut situații în careul lor, dar neșansa a fost azi să nu marcăm. Ne pare rău. Noi ne gândeam că o să câștigăm și că luăm o șansă importantă pentru retur.
Avem nevoie de atacanți. M-am săturat să vorbesc, atacant, neatacant. Trebuie să joci în ce poziție ești pus și să ajuți echipa. Trebuie să marcăm, să fim mai concentrați la finalizare și cu siguranță vom marca. Nu am apucat să vorbim. Avem timp să discutăm.”, a spus Florin Tănase la Voyo.
FCSB, ”dublă” cu Qarabag sau Shelbourne dacă trece de Shkendija
Formația câștigătoare a dublei dintre FCSB și Shkendija trece în turul trei preliminar din UEFA Champions League, unde va juca împotriva echipe calificate din confruntarea Qarabag – Shelbourne.
Pierzătoarea va ajunge în turul trei preliminar din Europa League, unde dă peste formația eliminată din ”dubla” dintre FC Copenhaga și Drita.
Gigi Becali a ”tunat”, după înfrângerea din Macedonia de Nord
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: florin tanase , shkendija fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăOțelul – Corvinul, Live Video, 18:00, Digi Sport 1. Ultimul meci direct e de bună amintire pentru hunedoreni
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăTeodora Stoica, în lacrimi de ziua ei: „Nu mă pot obișnui cu ideea”. Marea suferință a fiicei lui MM
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăLionel Messi, golul 75 din lovitură liberă! A ajuns la cota 930 în carieră
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Lionel Messi a marcat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăLa 6 puncte de Barcelona, Jose Mourinho a fost întrebat dacă Real mai are șanse la titlu și a răspuns scurt
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login