FCSB joacă împotriva lui CFR Cluj sâmbătă, de la ora 20:00. După meci, formația roș-albastră va primi trofeul de campioană, cât și medaliile jucătorilor. Astfel, pentru a fi alături de echipa lor favorită, peste 50.000 de suporteri vor lua cu asalt Arena Națională din București.
Miercuri, 8 martie, au fost înregistrate nu mai puțin de 49.000 de bilete vândute. Așadar, suporterii mai au la dispoziție trei zile pentru a se asigura că FCSB sărbătorește trofeul cu stadionul SOLD OUT. Conform FCSB, mai sunt 800 de bilete online, în timp ce restul de câteva mii vor fi disponibile la casele de bilete de la stadion.
Care este recordul actual de pe Arena Națională
Record de pe Arena Națională este al naționalei României cu Olanda din 2012. Atunci, peste 53.329 de oameni au fost prezenți în tribune. Pentru a nu lăsa zone libere în stadion, FCSB a luat decizia pentru a nu mai exista zone ”tampon, iar suporterii din Gruia vor sta în zona VIP.
Dacă FCSB este deja campioană, CFR Cluj luptă cot la cot cu Universitatea Craiova pentru locul al 2-lea. Ambele formații au un total de 40 de puncte, iar partidele din acest weekend vor stabili cum arată clasamentul la finalul sezonului. Universitatea Craiova are meci cu Farul Constanța, luni de la 20:30.
Mihai Stoica dezvăluie ce număr vor purta fotbaliștii pe tricourile de campioni
În ciuda bucuriei din vestiarul “roș-albaștrilor”, disputa cu CSA Steaua este departe de a ajunge la un numitor comun, iar ultimul scandal izbucnit între echipe vine în urma trofeului câștigat de echipa lui Becali.
La finalul meciului, jucătorii proaspetei campioane s-au fotografiat cu două baloane mari, formate din cifrele 2 și 7, semn că echipa consideră că titlul câștigat este al 27-lea.
Întrebat ce număr va fi afișat pe tricoul fotbaliștilor atunci când vor sărbători titlul, Mihai Stoica a dezvăluit, ironic, că jucătorii vor purta un tricou nu numărul 27, asta pentru ca echipa a câștigat campionatul pe 27 aprilie.
[embedded content]
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăInter Milano – Napoli 1-1. Remiză în vârful clasamentului! Oaspeții rămân pe primul loc în Serie A
SuperLiga: Gloria Buzău – Petrolul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăReplica perfectă! Daniel Bîrligea a fost întrebat cu cine se bate FCSB la titlu și a rostit două cuvinte
SuperLiga: Gloria Buzău – Petrolul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăIoan Ovidiu Sabău a venit la microfon și a pus o întrebare direct pentru CCA, după ‘U’ Cluj – FCSB
SuperLiga: Gloria Buzău – Petrolul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăElias Charalambous a dezvăluit secretul succesului la FCSB, imediat după victoria cu ”U” Cluj
SuperLiga: Gloria Buzău – Petrolul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați – CFR...
De admin
You must be logged in to post a comment Login