
A avut loc o fază controversată în meciul Bayern – Dinamo Zagreb, din UEFA Champions League. Arbitrul spaniol Juan Martinez a avut nevoie de ajutorul sistemului VAR pentru a lua decizie.
În minutul 16, Pavlovic a căzut în careul oaspeţilor, după o intervenţie a lui Theophile-Catherine. „Centralul” partidei a făcut imediat semn că nu a fost fault şi că faza poate continua.
Fază controversată în Bayern – Dinamo Zagreb
Imediat după, mingea a revenit în posesia bavarezilor. Musiala i-a pasat lui Gnabry, iar atacantul de 29 de ani a marcat cu un gol la colţul lung.
Reuşita lui Bayern a fost analizată imediat cu ajutorul arbitrajului video. Juan Martinez a fost chemat să revadă întreaga fază la marginea terenului. Acesta a putut observa că Gnabry era în poziţie de ofsaid în momentul în care a primit pasa.
„Centralului” i-a fost arătată din toate unghiurile şi intervenţia la Pavlovic, care a fost pus la pământ de fundaşul central al lui Dinamo Zagreb. Martinez a considerat că a greşit iniţial şi a schimbat decizia.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmă„Eşti fericit cu ce s-a întâmplat?” Răspunsul lui Max Verstappen după ce a prins podiumul în cursa din Belgia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cvadruplul campion mondial Max...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNeymar a spus cine ar trebui să câștige Cupa Mondială: ”Ar fi ceva frumos pentru fotbal”
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția lui Daniel Pancu, după ce s-a aflat că Rareș Ilie a refuzat Rapidul și a ales să semneze în Cipru
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn titular al Spaniei a trecut la acuzații, înainte de finala cu Argentina: ”Multe vor depinde de arbitraj”
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login