
Emma Răducanu nu i-a dat nicio şansă Amandei Anisimova şi este în sferturile de finală de la Miami. A fost o demonstraţie de forţă împotriva Anisimovei care o îmvinsese în turul trecut pe Mirra Andreeva.
Emma Răducanu, în sferturi la Miami
Emma Răducanu, locul 60 WTA reuşeşte cea mai bună performanţă la acest turneu. Tot în sferturile de finală e şi liderul WTA, Aryna Sabalenka, jucătoarea în vârstă de 26 de ani. Primul set a fost fabulos pentru Emma Răducanu. Britanica a câştigat toate punctele de pe serviciul său. A închis setul cu 6-1. Anisimova nu a putut repeta jocul bun din meciul precedent cu Mirra Andreeva și a cedat și actul al doilea.
După victoria cu 6-1, 6-3, Răducanu a ajuns în sferturile de finală și e sigură de revenirea în Top 50 WTA. În această fază a competiţiei a acces şi liderul mondial WTA, Aryna Sabalenka. Ocupanta primului loc în lume și-a întâlnit una dintre victimele preferate din circuit. Este vorba despre Danielle Collins. Americanca pierduse toate cele 6 meciuri directe anterioare. Nici de această dată, bielorusa nu i-a dat nicio şansă. Primul set a fost câştigat cu scorul de 6-4 de către bielorusă. Apoi, Sabalenka a început bine şi partea secundă. A luat repede un break şi s-a impus până la urmă cu un dublu 6-4, 6-4. Următoarea adversară a Arynei Sabalenka va fi Qinwen Zheng. Şi în faţa chinezoaicei liderul mondial WTA are un ascendent moral important. E mare favorită la calificarea în semifinale pentru că s-a impus în toate cele cinci dispute anterioare cu jucătoarea asiatică.
Finalistă la Australian Open în ianuarie şi la turneul WTA 1000 de la Indian Wells la jumătatea lunii martie, Arina Sabalenka este în căutarea primului său titlu la Miami, care ar fi al 19-lea trofeu din cariera sa de simplu.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăSteven Nsimba, victima rasismului după golul victoriei marcat cu Dinamo
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăIzgonită de pe Arena Națională, FCSB a anunțat pe ce stadion va juca meciul cu Unirea Slobozia
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmă„Da, e adevărat”: Daniel Pancu, de la CFR Cluj la Rapid! Salariul și durata contractului
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăEchipa etapei a 7-a din play-off-ul și play-out-ul SuperLigii. Cine a fost cel mai bun antrenor
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Bihor Oradea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login