
Darius Olaru s-a confruntat cu o accidentare în prima parte a noului sezon, la puțin timp după ce își revenise după problema la umăr care l-a ținut departe de gazon în a doua jumătate a stagiunii trecute. Căpitanul FCSB-ului a fost diagnosticat cu ruptură musculară după meciul tur cu Shkendja, iar acum Elias Charalambous a venit cu noi vești despre el.
Anunțul antrenorului campioanei a fost făcut la conferința de presă premergătoare returului cu Drita din preliminariile Europa League.
Darius Olaru e 100% apt de joc, spune Charalambous
Tehnicianul “roș-albaștrilor” a vorbit în cadrul conferinței de presă despre partida care îi așteaptă pe jucătorii săi, dar și despre presiunea care apasă clubul în momentul de față. În plus, Charalambous a primit și o întrebare despre situația accidentaților și le-a oferit o veste proastă, dar și una bună suporterilor campioanei.
Risto Radunovic nu va evolua în Kosovo, detaliu care se știa deja despre muntenegreanul care nu a făcut deplasarea. Vestea bună pentru FCSB este că Darius Olaru va fi folosit probabil din primul minut de Charalambous.
“Risto nu e cu noi, va fi out pentru mâine. Olaru e la 100%“, a spus cipriotul. Deși nu a menționat că mijlocașul va fi titular, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt mari, ținând cont de importanța meciului.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăImagini epocale de la un meci din ligile inferioare! O groapă a apărut în mijlocul terenului, jucătorii au adus nisip cu roaba
Un meci de fotbal dintr-o ligă inferioară din Spania face înconjurul planetei după un...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăLa scor! S-a terminat meciul dintre Alex Maxim, Deian Sorescu și Andrei Borza
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăMax Verstappen a câștigat MP de la Singapore! Premieră în F1 pentru pilotul olandez
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăCsikszereda – Universitatea Craiova 0-0, ACUM, DGS 1. Campioana a început tare partida!
11.10.2026, 18:06 SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ....
De admin

You must be logged in to post a comment Login