
Polonia a administrat României cea mai grea înfrângere pentru tricolori din ultimii 59 de ani: a fost 6-0, iar omul meciului a fost, fără dar și poate, Robert Lewandowski.
Fostul atacant de la Dortmund, Bayern și Barcelona a obținut penalty-ul și roșu la Radu Drăgușin și apoi a marcat de 3 ori în poarta lui Hindrich.
Lewandowski, sfidător în fața criticilor
Înaintea partidei cu România, una dintre temele de discuție din Polonia a fost dacă Robert Lewandowski mai trebuie să joace pentru națională și la 38 de ani. Răspunsul lui nu mai lasă loc de discuții.
”(n.r. dacă e încântat de hat-trick-ul reușit) Cu siguranță mă bucur de el, dar nu doar de hat-trick, ci și de această victorie clară. La antrenamente deja mă simțeam bine, așa că am simțit că mi-a revenit forța. În primul meci aveam picioarele moi, a fost greu. A fost și prima dată pentru mine, iar la o anumită vârstă nu este chiar atât de simplu și trebuie să te pregătești pentru asta. Nu știam când va apărea momentul de criză, dar a venit după aproximativ 4-5 zile, așa că și odihna mi-a prins bine. Am făcut trei ședințe de antrenament și deja la antrenamente se vedea că mi-am revenit și că, încă de la început, aveam din nou ceea ce trebuia să am.
-
România – Suedia e pe 5 octombrie, de la ora 21:45, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
După cum se vede, Robert Lewandowski încă este necesar. Continui să marchez goluri, așa că mă bucur și din acest punct de vedere. Se știe că fiecare gol pentru națională, mai ales aici, pe stadion, înseamnă ceva special pentru mine, este un fel de împlinire a unui vis. Am început aici când eram copil, jucând pe Stadionul ’10-lecia’, apoi am marcat primul gol pe același stadion, iar acum înscriu din nou aici. Este întotdeauna un motiv de mare mândrie. Mă bucur foarte, foarte mult de goluri.
După primul gol, cumva am scăzut ritmul, în sensul că nu am mai avut aceeași dorință de a marca și alte goluri. Am început să pasăm și să construim mai mult, dar trebuia să accelerăm jocul. În repriza a doua am făcut asta, am marcat goluri rapid și am avut mult spațiu. Mi se pare că și băieților le va crește încrederea și că vor arăta asta în meciul cu Bosnia. Planul a fost să câștigăm astăzi (n.r. vineri) și să revenim în joc.
(n.r. despre cartonașul galben care i-a adus suspendarea pentru următorul meci al Poloniei, cu Bosnia) Cu siguranță este păcat, pentru că în acea situație am vrut pur și simplu să blochez mingea. Am călcat cumva pe gleznă, pe gheata adversarului, iar la astfel de faze poți primi un cartonaș din întâmplare. În plus, emoțiile au fost destul de puternice pentru mine astăzi (Nr. Vineri). Uneori îmi place să intru în contact cu adversarul, să-l simt, dar aici am vrut doar să blochez mingea.
Arbitrul mi-a arătat cartonașul galben, iar asta este, trebuie să accept. Prefer un astfel de cartonaș, primit după o luptă pentru minge, decât unul primit pentru o prostie, dar cu siguranță este păcat. Mi-ar fi făcut plăcere să joc și următorul meci, dar sunt și alți jucători care mă vor înlocui cu onoare” a spus Robert Lewandowski, citat de publicația Weszlo.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmă„Să spunem mulțumesc că s-au oprit!” Cel mai dur mesaj după umilința cu Polonia! Hagi, luat la țintă: „Cea mai mare greșeală”
România a pierdut cu 6-0 în Polonia, cea mai dură înfrângere de aproape 60...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăPolonezii au văzut aspectul pozitiv din jocul României, în ciuda eșecului drastic de la Varșovia
Polonia a izbutit un succes clar, 6-0, în fața României, iar pentru echipa de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăCe șanse mai are România la urna a doua la tragerea pentru EURO, după 12 goluri primite în trei meciuri
S-a ajuns la jumătatea drumului din grupa de Liga Națiunilor, iar România stă dezastruos....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăNicolae Stanciu a dezvăluit mesajul transmis de Gică Hagi în vestiar după Polonia – România 6-0
România a fost surclasată de Polonia în duelul de la Varșovia, iar tricolorii au...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login