
-
Cupa României: Voluntari – Dinamo, miercuri, 19:00, DGS 1
-
UCL: Slavia Praga – Lille, miercuri, 22:00, DGS 1
”Neamțul” este neînvins și a reușit 3 victorii și 3 rezultate de egalitate, în noua stagiune a SuperLigii.
Dorinel Munteanu a semnat prelungirea contractului cu Oțelul Galați până în 2027
Pentru a recompensa rezultatele bune din ultimii ani de la Oțelul Galați, șefii clubului au decis să îi prelungească contractul lui Dorinel Munteanu. În cursul zilei de miercuri, 28 august, ”Munti” și oficialii gălățeni au ajuns la un comun acord, iar tehnicianul a semnat prelungirea contractului până în anul 2027.
”Prelungirea acestui contract este o onoare pentru mine și un pas natural în acest proiect frumos. De când am preluat echipa în 2021, am simțit o legătură specială cu clubul și suporterii săi.
Am reușit împreună cu echipa să aducem Oțelul înapoi în SuperLigă și sunt convins că vom putea să ne atingem și alte obiective ambițioase. Pentru mine, continuitatea în acest proiect este cheia succesului și mă bucur să pot continua să dezvolt această echipă și să ne fixăm noi obiective îndrăznețe”, a declarat Dorinel Munteanu după ce a semnat un nou contract cu Oțelul, potrivit ascotelul.ro.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cristian Munteanu, după ce Dorinel Munteanu a semant până în 2027: ”Este o piesă esențială în succesul nostru”
”Dorinel Munteanu este o piesă esențială în succesul nostru de până acum și va rămâne un pilon important în strategia noastră pentru viitor.
Decizia de a prelungi contractul său până în 2027 vine dintr-o dorință clară de a asigura stabilitatea clubului pe termen lung și de a construi pe baza succesului pe care l-am avut în ultimii ani.
Oțelul Galați este mai mult decât un club, este o comunitate care a crescut împreună cu echipa sa, iar această continuitate va contribui decisiv la consolidarea poziției noastre în fotbalul românesc”, a declarat Cristian Munteanu, președintele clubului Oțelul Galați
Clasamentul SuperLigii
Etichete: dorinel munteanu , prelungire contract , dorinel munteanu otelul galati , contract dorinel munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Alte Sporturi
Lamine Yamal: ”Îmi va face viața grea”
Alte Sporturi
Surpriză: a semnat și a prins transferul carierei!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBelgienii au tras concluziile, după ce Anderlecht a mers pentru Ștefan Baiaram la ML Vitebsk – Craiova 1-4
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCum a ajuns Gabi Mureșan primar! De ce a ales să se implice în politică după ce s-a lăsat de fotbal
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCum îl numea Cristi Bud pe Gabi Mureșan în urmă cu 6 zile. Mesajul postat, după anunțul decesului
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLamine Yamal: ”Îmi va face viața grea”
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin

You must be logged in to post a comment Login