-
Fotbal: Armenia – Moldova, marți, 18:55, DGS 4
-
Fotbal: Ungaria – Kazahstan, marți, 20:00, DGS 1
Dorinel Munteanu era liber de contract, după despărțirea de Hermannstadt.
Dorinel Munteanu, noul antrenor de la CSM Reșița
Marți, 9 iunie, Dorinel Munteanu a fost prezentat oficial la CSM Reșița. Antrenorul a semnat un contract valabil pe trei sezoane și are ca principal obiectiv construirea unui proiect pe termen lung și revenirea echipei în elita fotbalului românesc.
Dorinel Munteanu va antrena prima echipă a celor de la Reșița și va coordona grupele de copii și juniori începând cu selecționata U15.
„Știți cu toții că am avut un mai avut un mandat scurt la Reșița. Dar telefonul celor din club m-a făcut să revin. Nu va fi ușor, dar am experiența necesară. Știți trecutul meu de la Galați. Îmi doresc să fac același traseu și la Reșița. Ne propunem promovarea în prima ligă în viitor.
Vrem ca suporterii să fie alături de noi și să ne susțină. Nu va fi ușor, asta e clar. Am acceptat fără eziare, pentru că vreau să muncesc și să le aduc oamenilor bucurii. Vrem să umplem stadionul și să aducem numai bucurii.
În prima fază, trebuie să formăm o echipă și să ne consolidăm un lot competitiv”, a spus Dorinel Munteanu, la conferința de presă.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Dorinel Munteanu și-a început cariera de antrenor principal în 2005, pe banca echipei CFR Cluj, unde activa şi ca jucător, continuând apoi la FC Argeş, FC Vaslui, FCSB, U Cluj, Oţelul Galați, Dinamo Bucureşti, Mordovia Saransk, Kuban Krasnodar, Gabala, Astra Giurgiu, Zakho FC și CSM Reşiţa.
Dorinel Munteanu confirmase pentru digisport.ro că merge la negocieri cu Reșița
Dorinel Munteanu a activat la Reșița atât ca jucător, cât și ca antrenor. Din postura de tehnician, cel mai selecționat fotbalist din istoria naționalei României a fost la clubul din Valea Domanului în perioadele 2017 – 2018, respectiv 2019 – 2020.
Încă de zilele trecute, Dorinel Munteanu a dezvăluit în exclusivitate pentru digisport.ro că va merge la Reșița în cursul zilei de luni, 8 iunie, pentru a purta ultimele discuții cu oficialii clubului.
În cele din urmă, discuțiile au ajuns la o finalitate și Dorinel Munteanu este noul antrenor de la Reșița.
- CSM Reșița a încheiat pe locul 3 în grupa B din play-out-ul Ligii 2 în ultimul sezon
„Cunosc oamenii de acolo, de la Reșița. Dar nu asta e important, ci ceea ce facem din punct de vedere profesional. Proiectul pentru reșițeni este unul important, dacă mă apuc de el, atunci trebuie să-l duc la bun sfârșit. Trebuie să aduc oamenii la stadion, așa cum a fost și la Galați, acesta este unul dintre obiectivele mele.
Luni urmează să merg acolo pentru discuțiile finale, să spunem așa. Am vorbit telefonic până acum. Trebuie să se stabilească și conducerea clubului, pentru că, ați văzut, Cristi Bobar a plecat”, a spus Dorinel Munteanu, pentru digisport.ro.
Etichete: liga 2 , dorinel munteanu , csm resita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăReacția lui Risto Radunovic, după ce FCSB i-a schimbat postul: ”Nu am mai făcut-o niciodată”
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăGigi Becali a intrat în direct, după Csikszereda – FCSB 0-2. Jucătorii remarcați
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăMarius Baciu a ținut să i-o spună direct lui Ștefan Târnovanu, după Csikszereda – FCSB: ”Și-a dat seama!”
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăCe a avut de spus Istvan Szabo, după ce Csikszereda a ajuns la două înfrângeri din două în SuperLiga
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login