Connect with us

Alte Sporturi

Doliu în fotbalul românesc. Fostul vicepreşedinte al FRF a murit chiar de ziua lui!

Fostul vicepreşedinte al FRF Corneliu Costinescu a decedat chiar în ziua în care a împlinit 91 de ani! Corneliu Costinescu a fost timp de 12 ani membru al Comitetului Executiv al FRF. În 2005 a fost ales vicepreşedinte al FRF.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Corneliu Costinescu a condus-o timp de aproape 16 ani pe Sport Club Bacău, în perioada 1 octombrie 1974 – 1 aprilie 1990. La Sport Club Bacău a colaborat, printre alţii, cu Angelo Niculescu, fostul selecţioner al României de la Mondialul din 1970.

A murit Corneliu Costinescu, fost vicepreşedinte al FRF

„Profesorul Corneliu Costinescu a fost un om de fotbal în toate sensurile cuvântului, dar, înainte de toate, un om în adevăratul înțeles al cuvântului. A lăsat în urma sa generații întregi de oameni și de fotbaliști pe care i-a format, i-a îndrumat și cărora le-a transmis pasiunea și respectul pentru sport.

A fost președinte al divizionarei A Sport Club Bacău în anii ’70 și ’80, perioadă importantă din istoria fotbalului băcăuan, și a ocupat, de asemenea, funcția de vicepreședinte al Federației Române de Fotbal. A fost implicat și în conducerea Asociației Județene de Fotbal Bacău, contribuind, de-a lungul anilor, la dezvoltarea și organizarea fotbalului băcăuan”, a scris publicaţia băcăuană Deşteptarea.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi