
Lando Norris a comis-o grav în Marele Premiu de Formula 1 al Canadei. S-a ciocnit cu colegul său de la McLaren, Oscar Piastri, principalul contracandidat la câştigarea titlului mondial la piloţi. Cei doi erau pe locurile 4 şi 5 înaintea duelului. E cea mai slabă prestaţie a celor de la McLaren Mercedes în acest sezon, când nu au prins niciun loc pe podium.
Lando Norris a abandonat după ce în turul 67 a forţat depăşirea lui Oscr Piastri şi şi-a avariat serios maşina. Apoi, cursa din Canada s-a terminat pe safety-car.
Lando Norris i-a cerut scuze lui Oscar Piastri
Lando Norris a încercat să-şi depăşească colegul de la McLaren Mercedes, dar a intrat în Piastri, apoi a ricoșat în parapet și a fost nevoit să abandoneze. Monopostul lui a suferit și nu a mai putut fi pus în funcțiune. Norris a reacționat și și-a prezentat scuze public atât lui Oscar Piastri, cât și celorlalți membri ai echipei.
“Doar eu sunt vinovat, îmi cer scuze întregii echipe și lui Oscar, deoarece am încercat să fac ceva probabil prea nechibzuit. Mă bucur că măcar nu i-am stricat cursa lui Oscar. Încă o dată, îmi cer scuze echipei. A fost o prostie, nici măcar nu a fost un incident de cursă, ci o nechibzuință din partea mea. O să dorm, o să-mi cer scuze tuturor și pentru Austria o luăm de la capăt”, a spus Lando Norris, pilot McLaren Mercedes, la finalul cursei.
După cursa din Canada, Oscar Piastri s-a îndepărtat faţă de coechipierul său în clasamentul general al piloţilor. Australianul a acumulat 198 de puncte. În schimb, Lando Norris a rămas cu 176 de puncte. Pe locul 3 se află campionul mondial en-titre, de la Red Bull Racing, Max Verstappen, cu 154 de puncte. Pe 4 se clasează George Russell, de la Mercedes, câştigătorul din Canada, cu 136 de puncte.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăAston Villa, performanță remarcabilă în Champions League! Etalon pentru fotbalul britanic
Aston Villa a ajuns la trei succese consecutive în UEFA Champions League, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIstvan Kovacs, lăudat de spanioli după Real Madrid – Leipzig 4-1! Singurul reproş adus de Marca: „De-ale lui”
Istvan Kovacs a revenit în UEFA Champions League, la meciul dintre Real Madrid şi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAustin, șansa lui Kimi la marele pot. Analiza lui Adrian Georgescu, înaintea Marelui Premiu al Statelor Unite
Circuitul de la Austin e unul dintre acele trasee extrem de complexe, ce conține...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristi Chivu, dat pe spate de un jucător după Inter – Şahtior 1-0: „Cu toţii avem de învăţat de la el”. Cum l-a numit pe Bastoni
Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login