Vladislav Blănuţă este dorit de Dinamo. Atacantul de 23 de ani al celor de la FCU Craiova poate reveni în Liga 1. După ce a jucat la U Cluj sezonul trecut, el a revenit la echipa lui Adrian Mititelu vara acesta.
Blănuţă a fost unul dintre cei mai buni atacanţi ai sezonului trecut, cu 12 goluri şi 4 pase decisive în 37 de meciuri în tricoul “şepcilor roşii”. Cu toate acestea, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău nu şi-a permis să îi satisfacă pretenţiile financiare lui Adrian Mititelu.
Dinamo îl vrea pe Vladislav Blănuţă
Potrivit sport.ro, Dinamo îl vrea pe Vladislav Blănuţă. “Câinii” ar încerca să profite de situaţia complicată prin care trece FCU Craiova. Patronul Adrian Mititelu voia 5 milioane de euro pentru transferul fostului internaţional U21, dar ultimele evenimente din Bănie îi fac pe “câini” încrezători că vor putea ajunge la un preţ mult mai mic.
Sursa menţionată mai sus susţine că Dinamo a început deja discuţiile şi urmează să facă o ofertă. Vladislav Blănuţă mai are contract cu FCU Craiova până în 2028, iar dorinţa sa era să plece în străinătate. Cu toate acestea, proiectul de la Dinamo, care tocmai a ieşit din insolvenţă şi vrea ocupe un loc de cupe europene la finalul sezonului, îi face pe “câini” să spere că îl vor convinge pe Blănuţă să semneze cu echipa lui Kopic.
În acest moment, Vladislav Blănuţă este cotat la 1,8 milioane de euro pe transfermarkt.com.
Andrei Nicolescu, despre achiziţiile lui Dinamo de la FCSB: “Poate o să devenim aşa puternici încât să zicem că nu vindem la nicio rivală, dar nu suntem în punctul ăla”
Întrebat ce mesaj are pentru fanii “câinilor” care întreabă “Dinamo cumpără tot ce îi dă Becali?”, Andrei Niculescu a venit cu replica:
“Eu le-am spus, tot ce e interesul clubului eu voi face deal cu oricine, nu mă interesează că există aceste tipologii de rivalităţi. Ne chinuim să construim un Dinamo puternic, încerc să fac viitorul de mâine, de poimâine a lui Dinamo.
Am deja 12 tineri care joacă în Liga 1, Liga 2, avem tineri care joacă în Liga 3, nu avem cum să nu ne gândim la viitor. Trebuie să las orgoliile deoparte şi să fac ce trebuie pentru interesul clubului. Pe teren suntem adversari, dar trebuie să creştem, poate o să devenim aşa puternici în cât o să zicem ok, nu vindem la nicio rivală nimic, dar nu suntem la punctul ăla!”, a declarat Andrei Nicolescu, la primasport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe a spus Marius Baciu despre oferte, după ce s-a scris că e dorit în străinătate: „Bineînţeles că vom spune DA”
După ce în ultimele zile au apărut informaţii că Marius Baciu e dorit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRusul Batrakov a marcat în Galatasaray – Barcelona şi a intrat în istorie: de 15 ani nu s-a mai întâmplat asta
Galatasaray a primit vizita Barcelonei, în etapa a doua a grupei de Champions League....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSituaţie bizară la Interul lui Cristi Chivu! Calhanoglu a ajuns în rol de fundaş central şi a comis penalty!
Club Brugge a deschis scorul, în minutul 30 al meciului pe care îl dispută...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInter – Brugge 1-3 şi Galatasaray – Barcelona 1-4 se joacă ACUM. Probleme pentru Chivu în Champions League
A doua etapă din UEFA Champions League a început în această seară, nouă partide...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login