-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 20:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 18:30, DGS 1
Mai mult, Zăvăleanu a explicat că Dinamo a plătit toate datoriile pe care le avea și s-a arătat încrezător că judecatul va aproba cererea.
Răzvan Zăvăleanu a anunțat că Dinamo e aproape de ieșirea din insolvență: ”Am depus cererea de ieșire”
Dacă judecătorul care se ocupă de caz va aproba demersul lui Dinamo, ”câinii” vor avea din nou drept de joc în cupele europene în sezonul în cazul în care ar obține această performanță pe terenul de joc.
”Am depus cererea de ieșire din insolvență adresată judecătorului sindic. Sunt câteva lucruri care ar merita discutate. Avem un termen în data de 23 iunie. Am încercat să preschimbăm acest termen, dar a fost fixată ședința de judecată pentru cererea de preschimbare tot în 23 iunie.
Deci, cu certitudine, cererea de ieșire din insolvență nu se va judeca până la data de 23 iunie. Da, dacă noi avem termen în 23 iunie, nu ne-a fost preschimbat, probabil că se va judeca la data respectivă, dacă nu vom avea cine știe ce surprize.
În mod normal, atunci ar trebui să se judece. Din punctul de vedere al prevederilor Legii insolvenței, avem asigurat cadrul legal care ne permite să ieșim din insolvență în mod normal, având în vedere că s-a îndeplinit totul.
Am putea ieși din insolvență, câtă vreme procedura articolului 75, alineatul 1 din Legea insolvenței se închide în baza raportului administratorului judiciar, dacă se constată îndeplinirea tuturor obligațiilor de plată asumate prin planul confirmat.
Astăzi s-au achitat toate sumele către toți creditorii. Au fost închise toate creanțele din planul de reorganizare, inclusiv cea către ANAF, acea plată de două milioane de lei, care face parte din tranșele din planul de reorganizare. Am plătit tot, ca să nu avem nicio surpriză. S-a achitat tot.
Noi am încercat să facem toate concesiile posibile pentru a putea închide procedura în timp util. Am acceptat ca onorariul de succes să fie plătit doar în cursul lunii august, după închiderea procedurii.
Până la momentul onorariului de succes, s-au achitat toate sumele pe care le-am discutat cu acționarii. Urmează ca, după închiderea procedurii, să ne plătească și această sumă. Lucrurile se desfășoară foarte în regulă”, a spus Răzvan Zăvăleanu la prosport.ro.
Clasamentul din play-off-ul SuperLigii
Dinamo a încheiat play-off-ul SuperLigii pe locul șase, cu 31 de puncte.

Etichete: insolventa , dinamo insolventa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăControversă la CFR – ”U” Cluj: ”Năsturelul”. Florin Prunea nu s-a ferit să vorbească despre Szabolcs Kovacs
SuperLiga: UTA – Farul, duminică, 14:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăGrecilor nu le-a venit să creadă, după ce Răzvan Lucescu a pierdut dramatic finala Cupei Greciei: ”A făcut istorie”
SuperLiga: UTA – Farul, duminică, 14:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăSurprinzător: Mirel Rădoi!
SuperLiga: UTA – Farul, duminică, 14:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăCFR Cluj a dat lovitura: 21.200.000€! ”U” Cluj, 16.700.000€
SuperLiga: UTA – Farul, duminică, 14:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 21:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login