Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Didier Deschamps a oferit prima reacție după Paraguay – Franța 0-1, meci care a fost în direct pe Antena 1 și AntenaPLAY. Meciul a contat pentru optimile de finală ale Campionatului Mondial din Statele Unite, Canada și Mexic.
Franța a obținut calificarea în sferturi grație unui gol marcat de Kylian Mbappe, din lovitură de la 11 metri. După meci, Deschamps s-a declarat mulțumit de victoria obținută, însă a evidențiat faptul că elevii săi au jucat în condiții dificile, în fața unui adversar agresiv.
Ce a spus Didier Deschamps după Paraguay – Franța 0-1
“Nu fost deloc simplu. E clar că dacă am fi fructificat cele două ocazii mari de pe final, am fi stat mult mai liniștiți. Însă ei au aruncat în luptă toate resursele posibile. Poate că n-a fost cel mai spectaculos fotbal din punct de vedere estetic, dar a fost un meci de luptă, cu multă agresivitate, iar asta a contat. Important este că nu ne-am pierdut concentrarea. A fost greu, pentru că s-a jucat la o intensitate mare și s-a apărat foarte strâns.
Evident, și temperaturile ridicate ne-au îngreunat misiunea și au tăiat din ritm, iar ei s-au apărat foarte bine la această intensitate. Însă am trecut de o etapă importantă. E mereu complicat împotriva acestor echipe sud-americane și sunt foarte fericit de modul în care grupul a gestionat partida în această seară”, a spus Didier Deschamps, la finalul partidei.
A profitat de ocazie și l-a atacat pe arbitru
De asemenea, Deschamps a fost întrebat despre momenetele în care jucătorii din Paraguay au dorit să fragmenteze jocul. Selecționerul Franței a recunoscut că deciziile arbitrului, din anumite momente, i s-au părut bizare.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOvidiu Burcă, un singur regret după eșecul cu Dinamo: „Am pregătit o săptămână acest lucru”
Sepsi OSK și-a încheiat perioada de invincibilitate pe teren propriu, asta după ce a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„E sezonul lui Dinamo?” Răspunsul dat de Nuno Campos, după o nouă victorie clară a „câinilor”
Dinamo a învins-o cu 2-0 pe Sepsi, în deplasare, în etapa a 11-a din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Nicolescu l-a taxat pe Laszlo Dioszegi după Sepsi – Dinamo 0-2: „Există un protocol”
Dinamo București a obținut trei puncte importante pe terenul celor de la Sepsi Sfântu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCătălin Cîrjan a dat cărţile pe faţă despre ce s-a întâmplat la naţională: „Nu e adevărat”. Reacţie fermă după Sepsi – Dinamo 0-2
Cătălin Cîrjan a oferit declaraţii, după ce Dinamo a învins-o pe Sepsi, scor 2-0,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login