
Mircea Lucescu, selecționerul naționalei României, va merge în Antalya la începutul acestui an, pentru a putea vedea la treabă echipele care au plecat în cantonament în Turcia în pauză de iarnă. Antrenorul de 80 de ani va avea șansa să analizeze potențialii jucători convocați pentru barajul de Cupă Mondială în care “tricolorii” vor întâlni în semifinală chiar “țara semilunii”.
România mai are aproximativ două luni și jumătate până la barajul cu Turcia, iar Mircea Lucescu își continuă munca de selecționer deși echipele din Liga 1 au pauză în campionat. Lucescu a luat decizia să urmărească din Antalya cluburile la care sunt jucători care ar putea fi convocați, potrivit fanatik.ro.
Mircea Lucescu merge în Antalya
Orașul de la malul Mării Meditarane aduce laolaltă 10 echipe din Liga 1, cele mai multe formații din primul eșalon alegând să facă deplasarea în Turcia. CFR Cluj merge în Spania, în timp ce FC Botoşani, Oţelul Galaţi, Farul Constanţa, UTA Arad şi Unirea Slobozia au rămas în țară.
Mircea Lucescu a decis să meargă să urmărească jucători la locația unde se află cei mai mulți jucători din campionatul intern, dar unde s-au strâns în același timp și cele mai importante formații din țară. FCSB, Dinamo, Rapid sau Universitatea Craiova se află în Turcia, astfel că selecționerul va avea ce să analizeze în meciurile amicale pe care le vor disputa formațiile respective.
Decizia lui “Il Luce” de a merge în Turcia în cantonamentele echipelor nu reprezintă o premieră, pentru că antrenorul de 80 de ani a făcut același lucru și anul trecut. Atunci Lucescu a surprins după ce a anunțat că imediat după ce va pleca din țara aflată pe două continente va merge să se opereze pentru coxartroză.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Pancu, fără dubii despre FCSB, după revenirea lui Laurențiu Reghecampf: ”Cu siguranță”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăComo – AS Roma 0-0, ACUM, DGS 1. Cartonaș roșu direct! Sassuolo – AC Milan, 19:00, DGS 3. Programul zilei în Serie A
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGata! Gigi Becali se bagă deja peste Reghecampf: „Nu poți să pui un ciung să paseze! Îi spun eu lui”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Merge Oțelul la TAS în cazul Reghecampf?”. A venit răspunsul oficial al clubului
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login