-
SuperLiga: FC Argeș – Farul, vineri, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Voluntari – Petrolul, vineri, 18:30, DGS 1
Filipe Coelho a decis să-l schimbe pe Ștefan Baiaram în minutul 80, cu Heriberto Tavares, când Universitatea Craiova conducea cu 2-1. După ce și-a văzut numele pe tabelă, Ștefan Baiaram s-a îndreptat agale către marginea terenului, iar cei din staff-ul Craiovei au început să facă semne disperate să iasă de pe teren mai repede.
Ștefan Baiaram, criză de nervi după schimbarea din Universitatea Craiova – KuPS
Motivul? Noul regulament prevede faptul că, dacă unui jucător îi ia mai mult de 10 de secunde să iasă de pe teren la o schimbare, atunci echipa sa va juca un minut în inferioritate numerică. Adică jucătorul care urma să intre pe teren mai este ținut un minut la marginea terenului.
În timp ce oficialii de pe banca Universității Craiova îi făceau semne disperate lui Ștefan Baiaram să iasă, o parte a publicului oltean a început să-l huiduie pe jucător, care a cedat.
Odată ajuns pe banca Universității Craiova, Ștefan Baiaram a avut o ieșire nervoasă și a început să lovească în bancă și în alte obiecte de la marginea terenului.
”El ar trebui să fie supărat pe el. El trebuie să facă șapte-opt faze pe meci, trebuie să aibă mai multe realizări. A fost și tensiunea rezultatului, a calificării. Gestul pe care-l face cel din conducere este foarte bun. El este cel care l-a forțat să iasă. A simțit, din experiența pe care o are, și a cedat, s-a dus la jucător și a încercat să-l calmeze”, a reacționat Nicolae Dică, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
”Sunt convins că, după joc, și-a dat seama. A fost presiune mare pe echipa asta. E important că s-a terminat și s-a calificat”, a spus Florin Prunea după ce a văzut imaginile cu ieșirea nervoasă a lui Ștefan Baiaram.
VIDEO Criza de nervi a lui Ștefan Baiaram, după schimbare
Ștefan Baiaram: ”Nu mă așteptam să se întâmple chiar așa”
La flash-interviul de la finalul partidei, Ștefan Baiaram a transmis că a fost deranjta de faptul că suporterii l-au huiduit în momentul schimbării.
”Nu e vorba că am simțit ceva. Sunt bucuros că ne-am calificat și am intrat în play-off-ul Europa League, dar sunt dezamăgit de prestația mea, de asta am fost puțin supărat. Am început destul de slab, după am făcut un joc bun și am avut multe ocazii. Nu neapărat că am fost surprinși de ei, dar am făcut noi o greșeală. Sperăm ca pe viitor să nu mai începem cu 1-0 pentru adversar.
M-am obișnuit (n.r. cu astfel de reacții ale suporterilor). De când sunt la Craiova, m-am obișnuit cu astfel de lucruri. Sper să nu se mai întâmple. Probabil că nu le-a plăcut prestația mea din această seară. Și eu sunt conștient că nu am făcut un joc bun, dar nu mă așteptam să se întâmple chiar așa.
Îmi doresc să ne calificăm în grupele Europa League. Avem o dublă importantă acum și după mă voi gândi la viitor”, a spus Ștefan Baiaram.
Etichete: stefan baiaram , universitatea craiova – kups
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăDupă Mohamed Salah, Trabzonspor a făcut un nou transfer spectaculos!
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăAS Roma – Fiorentina 3-0, ACUM, Digi Sport 2. Gol marcat de lângă Radu Drăgușin
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1 Liga 2: Unirea Slobozia...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăFC Botoşani a învins FK Csikszereda, scor 1-0. Ardelenii au avut un jucător eliminat din minutul 18
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Formaţia FC Botoşani a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăCe lovitură! După Salah, turcii îl transferă și pe fostul jucător de la Real Madrid
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Noua echipă a lui...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login