
Apărătorul este fericit pentru deznodământ dar este conștient că misiunea nu s-a terminat. Calificarea trebuie obținută în returul de la București, unde grecii vor căuta revanșa.
Dawa, fericit după victoria de la Salonic
Fundașul central a fost impresionat de atmosfera din tribune, dar așteaptă același lucru de la fanii români, în returul de pe Arena Națională. Mai mult, Dawa avertizează că încă se poate schimba soarta calificării dacă echipa lui Charalambous și Pintilii nu se concentrează și în meciul de la București.
”A fost minunat, dar munca nu s-a terminat și acum trebuie să ne concentrăm pe a doua parte a calificării. La pauză mi-am zis că trebuie să marchez și să schimb soarta meciului. Sunt fericit pentru mine și pentru echipă. Am simțit că putem să câștigăm imediat după cartonașul roșu. Am zis că vom reveni în meci și vom marca pentru victorie.
Aici atmosfera este nebună. Au mulți fani, dar va fi la fel și în București. Va fi la fel cum a fost cu Manchester. Vreau să avem suportul fanilor, este necesar”, a declarat fundașul, la finalul partidei.
Vrea să meargă mai departe
Apărătorul a explicat și cum a reușit să marcheze golul de la Salonic.
Am vorbit cu Malcom și cu Mihai să mă poziționez în centru și am simțit că asta va urma, dar Radunovic a dat o pasă de gol foarte bună. Sunt gata să mergem mai departe, este unul dintre obiectivele noastre. Este parte din fotbal să îți dorești să evoluezi, să te treci la un nivel mai înalt, dar acum sunt aici și sunt focusat pe echipă”, a comentat Dawa.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăLlorente a răbufnit, după tragedia din Spania și a numit vinovatul: ”Un dezastru complet. Să continuăm circul”
Marcos Llorente (31 de ani) a avut un mesaj dur pe rețelele sociale, după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăImpresarul lui Meriton Korenica a făcut anunțul, după 6 meciuri la FCSB
Meriton Korenica (29 de ani) a impresionat în România în tricoul CFR-ului. Evoluțiile sale...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăReal Madrid are planul făcut: 80.000.000€ pentru primul transfer al verii
Nico Paz (22 de ani) a impresionat la Como și a devenit un jucător...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăS-a terminat: lipsește o lună și e OUT definitiv de la FCSB!
Din cauza unei accidentări, Arnold Garita (31 de ani) a fost schimbat în minutul...
De admin


You must be logged in to post a comment Login