
Calvarul prin care a trecut Octavian Popescu, înainte să se opereze
Mihai Stoica a dezvăluit calvarul prin care a trecut Octavian Popescu, înainte să se opereze. Oficialul de la FCSB a spus că imaginea cu Tavi Popescu după operaţie l-a marcat.
„Este ceva care nici măcar nu mi-a făcut bine să văd, a avut un corp liber inframaleolar, ceva i se plimba prin picior, dar e ceva care arată… Cam cât o falangă de deget. E chestia din recipient. Asta i se plimba prin picior.
Mulţi îl criticau că nu joacă, că nu face, dar eu ştiu câte discuţii am avut cu el şi îl rugam să intre indiferent de cum este Riscul nu era foarte mare, dar nu era el 100%, nici 50% nu era. Cu toate astea a jucat şi a făcut-o foarte bine în play-off, când a contat. Pe Pantea îl pierduseam şi nu aveam jucător sub vârstă (n.r. – U21).
Copilul ăsta (n.r. – Octavian Popescu) şi-a dat viaţa, dar mulţi îl criticau, că nu ştiau ce se întâmplă cu el. Va lipsi între 4-6 săptămâni, începând de când se va antrena cu echipa, chiar acum îmi scria că acum poate păşi uşor. Poate deja călca pe picior. S-a operat în Belgia.
Cred că iunie şi iulie (n.r. – lipseşte Octavian Popescu). Ar fi excepţional să poată juca în turul al treilea Champions League (n.r. – 6/7, respectiv 13 august)„, a spus Mihai Stoica la orangesport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAnunțul oficial făcut după Franța – Maroc! Real Madrid și Barcelona sunt afectate direct
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cei doi granzi din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn nou selecționer și-a anunțat plecarea după Cupa Mondială
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cupa Mondială continuă să...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăErling Haaland a văzut ce s-a întâmplat cu Kylian Mbappe în Franța – Maroc 2-0 și a reacționat: „E prea mult”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Erling Haaland a stat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOFICIAL | Jucătorul crescut de Chelsea a semnat în Liga 1
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Perioada de mercato continuă...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login