Connect with us

Alte Sporturi

David de Gea, aproape de revenirea în fotbal! Clubul la care poate ajunge, după 1 an de absență

Această infuzie de capital le-a permis să atragă jucători de renume, precum Cristiano Ronaldo, Karim Benzema şi Neymar, cu contracte uriaşe.

Cluburile saudite, în special cele patru deţinute de PIF, au cheltuit 957 de milioane de dolari (aproximativ 886 de milioane de euro) pe transferuri vara trecută, fiind pe locul al doilea după Premier League.

Cu toate acestea, rezultatul a fost un sezon dezechilibrat, marcat de recordul de 34 de victorii consecutive al lui Al Hilal.

Al Zulfi, Al Nahda, Al Okhdood, Al Ansar, Al Orouba şi Al Kholoud au fost alese pentru a fi următoarele pe listă pe baza „nivelului de pregătire operaţională, a sănătăţii financiare, a capacităţii administrative şi a facilităţilor sportive”, a precizat ministerul, potrivit news.ro.

Primul val a condus la „o creştere semnificativă a veniturilor comerciale„, a menţionat el, adăugând că obiectivul este acum de a genera 1,8 miliarde de riyali saudiţi (480 de milioane de dolari sau 444,5 milioane de euro) pe an.

Potrivit ministerului, privatizarea face parte din eforturile de „accelerare a transformării sectorului sportiv„, în timp ce primul exportator mondial de ţiţei încearcă să îşi reducă dependenţa de petrol şi să îşi îmbunătăţească imaginea.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide