-
Liga 2: FC Bihor – FCU Craiova, luni, 16:00, DGS 1
-
Liga 2: Csikszereda – CSM Focșani, luni, 20:00, DGS 1
Portarul spaniol și-a salvat echipa de la o înfrângere, grație celor două penalty-uri apărate, primul în fața lui Theo Hernandez, iar al doilea împotriva lui Tammy Abraham.
David de Gea, primul portar din Italia care scoate două penalty-uri în același meci, din 2015 încoace
Prestația lui de Gea a fost una istorică pentru fotbalul italian, deoarece portarul care a semnat cu Fiorentina vara aceasta a devenit primul din Serie A după 9 ani care scoate două penalty-uri în același meci.
În plus, De Gea a reușit în total șapte parade și a luat cea mai mare notă de pe teren pe platforma SofaScore, 9,1, performanță foarte greu de atins de către un portar.
Unul dintre cei mai buni portari din acest secol, De Gea avusese un debut de coșmar la Fiorentina, iar la al doilea meci fusese trecut pe bancă, dar iată că acum a reușit să întoarcă sorții în favoarea sa.
La meci a asistat și una dintre legendele celor de la Fiorentina, Adrian Mutu, care a stat la lojă, alături de oficialii grupării Viola.
Etichete: ac milan , fiorentina , david de gea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEliza Samara – Yidi Wang se joacă ACUM. Românca luptă pentru sferturi la WTT Champions Montpellier 2026
Eliza Samara joacă joi seară în optimile de finală de la WTT Champions Montpellier...
De Simina PREDA -

/ 2 ore în urmăDaniel Bîrligea, remarcatul italienilor după „dubla” din Frosinone – Lecce 5-1! Nota primită de atacantul român
Daniel Bîrligea a fost lăudat de italieni, după ce a marcat o „dublă” în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login