-
SuperLiga: Poli Iași – Unirea Slobozia, luni, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Farul, luni, 21:00, DGS 1
Primul gol al partidei a fost marcat printr-o execuție de clasă a lui Daniel Bîrligea, în minutul 26, în timp ce Musi a dus scorul la 2-0, în minutul 90+3.
Darius Olaru: „Experiența acumulată ne-a ajutat să câștigăm”
În urma rezultatului de pe Arena Națională, FCSB ocupă poziția a 6-a, cu 19 puncte, în timp ce Dinamo e pe 7, cu 18 puncte.
La finalul partidei, Darius Olaru a vorbit despre victoria cu Dinamo, dar și despre momentul în care a fost schimbat în minutul 82 al partidei, când a fost înlocuit cu Edjouma.
„Acesta este primul obiectiv să prindem play-off-ul. Nu ne gândeam la începutul campionatului că vom ajunge abia acum pe loc de play-off. Ne bucurăm că am câștigat în derby.
Îmi vine să cred că am ajuns la atâtea victorii, știu cât lucrăm, ce facem la antrenament, era momentul.
Eu cred că prin experiență am câștigat. Am reușit să marcăm prin ocaziile avute, chiar dacă nu am avut și noi multe situații. Experiența acumulată și în Europa, în ultimii ani, nu doar în campionat a contat.
Am avut o lovitură, o am de la meciul cu PAOK, am căzut pe ea și nu am vrut să risc, sunt ok.
Am fost supărat pentru faza din prima repriză, Olsen mi-a spus că nu m-a văzut, dar el când m-a călcat a fost ceva mai puternic, arbitrul mi-a spus că nu m-a văzut. Am primit iar cartonaș galben. Înainte de meci mi-a spus că sunt căpitan și pot să vorbesc cu el, de asta am vrut să-i zic. Am vorbit pe un ton bun.
Mă simt bine, pe moment îmi doresc să intru în ritm, pe parcurs parcă obosesc, dar cred că este mental.
Pur și simplu a respins mingea fundașul lor, nu pot să-l notez ca un assist, este meritul lui.
Îmi doresc să câștige cu Rangers, au forța să înregistreze un rezultat bun. Le țin pumnii!„, a declarat Darius Olaru, la flash-interviu.
Clasament SuperLiga
VIDEO rezumat Dinamo – FCSB 1-0
Etichete: unicul derby , video dinamo – fcsb , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCristiano Bergodi a dezvăluit cât va mai rămâne la ”U” Cluj, după 3-0 cu Corvinul: ”Am vorbit cu patronul”
”U” Cluj a câștigat cu 3-0 confruntarea contra Corvinului, în runda cu numărul 13...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSurpriză la FCSB: un fotbalist de la FC Voluntari, în baza de pregătire a ”Roș-Albaștrilor”
Andrei Pițian (30 de ani, fundaș central), fotbalistul celor de la FC Voluntari, a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăEchipa de 135.000.000 € a reușit ”minunea”: prima victorie a sezonului, după ȘASE eșecuri la rând!
Borussia Monchengladbach a ”spart gheața” în acest sezon de Bundesliga și a obținut prima...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăUn jucător de la FCSB i-a cerut 2.000.000 € împrumut lui Gigi Becali! ”La revedere!” / ”A sărit calul rău de tot”
În perioada de mercato din vară, Florin Tănase (31 de ani) s-a despărțit de...
De admin

You must be logged in to post a comment Login