
Daniel Paraschiv a oferit o reacție fermă privind șansele Rapidului de a cuceri titlul, în acest sezon de Liga 1. Atacantul giuleștenilor nu-și face calcule pentru moment, mărturisind că este cu gândul doar la următorul meci, cu Unirea Slobozia.
“Mai sunt multe etape de jucat, campionatul adevărat începe în play-off, aşa că nu are rost să facem calcule pentru titlu. Deocamdată nu ne gândim la ce va fi în play-off, ne gândim la următorul meci, pentru că acesta este cel mai important. O luăm meci cu meci, iar apoi o să avem timp să ne gândim şi la strategia pentru play-off“, a spus el.
Daniel Paraschiv, reacție fermă despre șansele la titlu ale Rapidului
Daniel Paraschiv a mai declarat că, în opinia sa, sunt mai multe echipe care pot emite pretenţii la primele locuri în play-off.
“Sunt mai multe candidate la titlu. S-a văzut şi cu Dinamo că a fost un meci crâncen, deci sunt echipe valoroase. Eu spun că toate echipele care vor intra în play-off vor avea un cuvânt de spus în lupta pentru primele locuri”, a menţionat atacantul, în cadrul unui eveniment.
“Nu mă interesează atât de mult dacă va fi sau nu FCSB în play-off. Sigur că având în vedere că ei au fost până acum în toate ediţiile de play-off ar fi ceva neobişnuit să nu se califice acum. Dar nu mă interesează, pentru mine e important ce se întâmplă cu echipa mea”, a adăugat el.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Pancu, fără dubii despre FCSB, după revenirea lui Laurențiu Reghecampf: ”Cu siguranță”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăComo – AS Roma 0-0, ACUM, DGS 1. Cartonaș roșu direct! Sassuolo – AC Milan, 19:00, DGS 3. Programul zilei în Serie A
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGata! Gigi Becali se bagă deja peste Reghecampf: „Nu poți să pui un ciung să paseze! Îi spun eu lui”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Merge Oțelul la TAS în cazul Reghecampf?”. A venit răspunsul oficial al clubului
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login