-
Baraj La Liga: Mirandes – Oviedo, duminică, 20:00, DGS 2
-
EHF Final Four: Barcelona – Magdeburg, sâmbătă, 19:00, DGS 1
”Tricolorii” au condus aproape tot meciul, grație reușitei splendide a lui Louis Munteanu (4), dar spaniolii au întors rezultatul pe final, după eliminarea lui Blănuță (84), prin Jauregizar (85) și Fernandez Jaen (88).
Daniel Pancu: ”O echipă care pe mine m-a făcut mândru că sunt român”
Daniel Pancu, selecționerul României, s-a declarat mândru de prestația elevilor săi în meciul contra spaniolilor în ciuda eșecului. De asemenea, și-a anunțat plecarea de la echipa națională după turnenul final.
”Cred că o echipă care pe mine m-a făcut mândru că sunt român. Cred că și pe cei din tribună, cărora le mulțumim enorm că au fost alături de noi împotriva unui adversar foarte dificil. Le-am oferit motive de satisfacție și celor de acasă. Din păcate, la final tot înfrângere scrie pe tabelă. O șansă mare de a merge mai departe din această grupă.
Aș fi considerat această performanță echivalentă cu câștigarea trofeului. Jucătorii s-au autodepășit, o organizare ireproșabilă, voință, dăruire. Din păcate a trebuit să fac schimbări. Nu aș fi schimbat pe nimeni.
Resursele, ritmul din campionatul nostru, aici plătim. Puteți să-l întrebați pe Marius Niculae ce i-am zis la pauză. Că acest joc va fi decis de jucărorii care vin de pe bancă. Uitându-te la ei pe bancă, sunt cotați la zeci de milioane. Din păcate am avut dreptate.
Nu știu dacă ar fi rămas Blănuță în teren dacă s-ar mai fi întors rezultatul. Nu am văzut reluarea până acum. Dacă iau ceva din jocul ăsta legat de arbitraj spun că e un șut în mâna fundașului spaniol, mingea se ducea în poartă. Nu știu cum funcționează regulamentele. Dacă era penalty și făceam 2-0 cred că ne întorceau foarte greu și eram aproape de o calificare pe care o consideram echivalentă cu o finală”, a declarat Pancu la conferință.
Daniel Pancu: ”Contractul meu se încheie la 30 iunie”
”Rămânem cu experiența. Jucătorii trebuie să-și dorească să joace la acest nivel săptămână de săptămână. Ei câștigă foarte multă experiență.
Las și ceva în urmă viitorului selecționer. Va avea mai mulți jucători care au participat la un turenu final decât am avut eu când am început campania asta. Eu avut 5: Pantea, Borza, Tavi Popescu Louis Munteanu, Mazilu. România trăiește prin astfel de turnee.
Nu, în niciun caz (n.r. nu rămâne la națională). Aș fi știut până acum. Contractul meu se încheie la 30 iunie, cu siguranță va fi altcineva”, a spus Pancu.
Clasamentul Grupei A de la EURO 2025 U21

EURO 2025 U21, Grupa A. Program
Miercuri, 11 iunie
- Slovacia – Spania 2-3
- Italia – România 1-0
Sâmbătă, 14 iunie
- Spania – România 2-1
- Slovacia – Italia, ora 22:00 (Trnava)
Marți, 17 iunie:
- România – Slovacia, ora 22:00 (Bratislava)
- Spania – Italia, ora 22:00 (Trnava).
Etichete: romania u21 , daniel pancu , campionatul european u21 , romania u21 spania u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 53 de secunde în urmă”Bă, ești nebun?”. Cum i se adresează MM Stoica lui Gigi Becali când îi răspunde la telefon
Mihai Stoica și Gigi Becali au dezvoltat o relație apropiată în cele peste două...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 56 de secunde în urmăVolkswagen ID. Tiguan: noul SUV electric înlocuiește ID.4 și ID.5
Volkswagen a decis să unească două dintre cele mai importante povești de succes ale...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de secunde în urmăFostul jucător de la FCSB din SuperLiga l-a dat pe spate pe MM Stoica: ”Niciun meci slab!”
În actuala stagiune, Andrei Cordea a marcat 5 goluri și a oferit 3 pase...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmăMarius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară…”
Marius Baciu a preluat-o pe FCSB la finalul play-out-ului din sezonul trecut și a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login