Daniel Niculae a identificat cea mai mare problemă de la Rapid. Fostul preşedinte din Giuleşti e convins că echipa va arăta altfel, în următoarea perioadă, având şi un mesaj direct pentru Marius Şumudică.
Rapid are parte de un start de sezon dezastruos, fiind pe locul 11 în Liga 1, după nouă etape disputate. Giuleştenii au înregistrat o singură victorie, pe terenul lui Poli Iaşi.
Daniel Niculae ştie care e cea mai mare problemă de la Rapid
Daniel Niculae a analizat situaţia de la Rapid şi a tras concluziile. Acesta a transmis că marea problemă este reprezentată de faptul că giuleştenii nu au aliniat acelaşi prim 11, de la startul sezonului.
Fostul preşedinte din Giuleşti este îngrijorat şi în privinţa şanselor echipei de sub Grant să se califice în play-off, însă este convins că Marius Şumudică va redresa echipa.
„În primele 6 meciuri ale campionatului, Rapid nu a aliniat același prim 11 sau nici măcar 70% dintre titularii din etapa precedentă. O echipă care se află în reconstrucție, la care s-au adus foarte mulți jucători. Lumea trebuie să înțeleagă. Ca să te bați an de an la titlu trebuie să păstrezi o anumită structură. Și eu zic că e foarte greu să iei titlul.
E foarte greu să te gândești la campionat. Echipa trebuie să se exprime mult mai bine, iar asta cred că va face ‘Șumi’ în perioada imediat următoare. Nu pot să nu mă gândesc (n.r.la faptul că Rapid nu va prinde play-off-ul), pentru că sunt multe echipe care au făcut deja multe puncte. Rapidul va arăta altfel”, a declarat Daniel Niculae, conform digisport.ro.
Marius Şumudică şi-a făcut praf jucătorii după Rapid – U Cluj 0-2
Marius Şumudică şi-a făcut praf jucătorii după Rapid – U Cluj 0-2 şi a anunţat măsuri drastice la conferinţa de presă susţinută după partida contra liderului din Liga 1.
„Nu pot să accept atitudinea, vreau să văd datele fizice, dacă e neputință sau altceva. Nu pot controla să faci un fault tactic, să-l lași pe Chipciu să urce 50 de metri. E strigător la cer, dar oricum e târziu să vorbim acum.
Am văzut 6-7 pase de doi metri date afară, asta nu pot antrena eu. Să nu vezi pic de dorință? Asta nu se poate. Mă așteptam la mai mult de la unii jucători. Am pierdut la modul de interpretare al jocului.
Acești suporteri minunați merită mult mai mult, sunt multe de vorbit, prefer să fac asta cu elevii mei. Dacă cineva nu suferă pentru clubul ăsta și i-au găsit pe domnul Șucu și domnul Angelescu să le bage la ora 12 banii în cont… Le spun tuturor, cu mine nu e loc de așa ceva, cu orice risc.
Eu nu dorm de când am venit la Rapid, încerc să dau tot din ceea ce știu, din experiență, dar dacă nu poți să alergi și nu poți să dai totul pe teren”, a spus Şumudică, la conferinţa de presă.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăJackpot! Ce prime primesc jucătorii lui FC Botoșani, după ce au ”îngenunchiat-o” pe FCSB
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăSpecialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani – FCSB!
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăS-a aflat! Cuvintele care i-au fost spuse lui Cristiano Ronaldo, înainte de startul negocierilor pentru revenirea în Europa
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăCele trei echipe pe care Florin Prunea nu le vrea pentru România în preliminariile CM 2026
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login