Daniel Niculae e OUT de la Rapid. Dan Şucu nu îi va prelungi contractul scadent în această vară, dar giuleştenii nu se grăbesc să îi găsească un înlocuitor.
Imaginea lui Niculae a avut de suferit după ce a fost inculpat în Dosarul Pyro. Şucu a luat astfel decizia de a renunţa la cel care a fost alături de echipă de la revenire.
Daniel Niculae, OUT de la Rapid! „Am avut o discuţie cu Dan Şucu”
„Daniel Niculae este preşedintele clubului până la finalul sezonului. Începând cu viitorul sezon, contractul nu îi va fi prelungit. Am avut o discuţie cu Dan Şucu, nu vom pune preşedinte imediat.
Poate vom aduce pe cineva pe partea tehnică. Nu avem o persoană cu care să îl înlocuim pe Niculae imediat”, a declarat Victor Angelescu, la conferinţa de presă.
Marian Iancu e de părere că, după Daniel Niculae, trebuie să plece şi o altă persoană din conducerea Rapidului
Marian Iancu e de părere că, după Daniel Niculae, trebuie să plece din conducerea Rapidului şi Victor Angelescu.
„Lucrurile sunt clare, evenimentele s-au consumat. Au fost multe inadvertenţe în actul de conducere al clubului Rapid. Eu le-am văzut de atunci, pentru că nu erau investiţii. Se ocupau de echipă Angelescu şi Niculae. Eu mă mir că doar Niculae este ţapul ispăşitor.
Eu mărturisesc că nu l-am agreat pe Niculae pentru că nu avea experienţă. Dar Angelescu este la fel de culpabil. Dacă dispare Niculae, trebuie să dispară şi Angelescu. Şucu şi-a asumat poziţia de investitor din iarnă, atunci când a început să investească serios, completând echipa.
Nu am încredere în tinerii care au apărut în conducerea Rapidului. Nu sunt compatibili cu obiectivul de a câştiga campionatul. Dacă aş fi în locul domnului Şucu, aş coborî un pic nivelul aşteptărilor doar la participarea în cupele europene la anul.
Reclamă 4 / 0/3
(n.r:: despre Victor Angelescu) Ar trebui să iasă din prim-planul administrativ, pentru că şi-a dovedit neputinţa. Mai ales că greul investiţional îl duce Şucu, Angelescu e minoritar”, a declarat Marian Iancu la digisport.ro.
Citește și:

Alte Sporturi
Gavi are oferta pe masă și poate pleca de la Barcelona
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăGavi are oferta pe masă și poate pleca de la Barcelona
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăBernadette Szocs merge ”ceas” la Campionatul European! Calificare în ”sferturi”, alături de Elizabeta Samara
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăGică Hagi l-a numit ”câștig al României”: a fost cel mai bun jucător al echipei
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăLamine Yamal l-a depășit pe Kylian Mbappe! Recordul doborât de starul Barcelonei
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login