-
SuperLiga: Slobozia – Rapid, luni, 19:30, DGS 1
-
La Liga: Real Madrid – Getafe, luni, 22:00, DGS 1
Președintele ”Vulturilor” le-a spus jucătorilor în vestiar că ei trebuie să-și aleagă prima pe care o vor încasa după aceasta performanță, iar în declarațiile de la zona mixtă a transmis că ”FC Argeș va fi, cândva, cea mai bună”.
Ilie Dumitrescu, replică pentru Dani Coman: ”Stai, că mai ai multe etape până să ajungi să fii cel mai bun”
”Am spus că vom fi în play-off, indiferent de ce se întâmplă. Nu știu dacă Dinamo e fericită, pentru că a avut ocazii, trebuie s-o spunem. Eu sunt fericit pentru acest club, care a crescut după venirea mea la Pitești. Noi trebuie să continuăm pe drumul cel bun.
Toți cei din club sunt foarte importanți pentru mine, și-au adus aportul la această performanță. Am trecut prin multe în viață, au existat multe obstacole, așa că nu o să scape de mine prea ușor, chiar dacă unii mă vor departe de echipă, suspendat, și așa mai departe.
Și dacă se vor mai întâmpla asemenea nedreptăți, eu tot voi ieși în față și voi spune lucrurilor pe nume. Vreau ca jucătorii să-mi dovedească faptul că au caracter, trebuie să câștigăm cu Unirea Slobozia și cu Bistrița în Cupă.
Cândva, FC Argeș va fi cea mai bună! De ce, pentru că putem! Eu asta mi-am propus. I-am lăsat pe jucători să-și aleagă prima. Vom vedea mai departe”, a declarat Dani Coman.
Prezent în cadrul emisiunii Digi Sport Special, Ilie Dumitrescu a reacționat după ce l-a auzit pe Dani Coman și i-a transmis să se tempereze: ”Stai, că mai ai multe etape până să ajungi să fii cel mai bun. Gândiți-vă că FCSB a stat atâția ani fără să ia campionatul. E o performanță, dar ei au mai fost în play-off”
Piteștenii vor juca pentru a doua oară în play-off, acolo unde mai sunt calificate Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo, Universitatea Cluj și CFR Cluj.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Clasamentul din SuperLiga
VIDEO rezumat Dinamo – FC Argeș 0-1
Etichete: dani coman , ilie dumitrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLlorente a răbufnit, după tragedia din Spania și a numit vinovatul: ”Un dezastru complet. Să continuăm circul”
Marcos Llorente (31 de ani) a avut un mesaj dur pe rețelele sociale, după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăImpresarul lui Meriton Korenica a făcut anunțul, după 6 meciuri la FCSB
Meriton Korenica (29 de ani) a impresionat în România în tricoul CFR-ului. Evoluțiile sale...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid are planul făcut: 80.000.000€ pentru primul transfer al verii
Nico Paz (22 de ani) a impresionat la Como și a devenit un jucător...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a terminat: lipsește o lună și e OUT definitiv de la FCSB!
Din cauza unei accidentări, Arnold Garita (31 de ani) a fost schimbat în minutul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login