Connect with us

Alte Sporturi

Dan Nistor l-a taxat, imediat după Dinamo – U Cluj: ”Nu mi-a plăcut”

  • admin

  • Premier League: Liverpool – Ipswich, sâmbătă, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:00, DGS 1

La finalul partidei de pe ”Arcul de Triumf”, Dan Nistor s-a declarat mulțumit de rezultatul final, dar și de jocul prestat de ambele echipe. 

Dan Nistor: ”Nu mi-a plăcut ce a zis crainicul lui Dinamo”

Imediat după fluierul final, ”decarul” Universității Cluj a fost aplaudat de către fanii lui Dinamo și a adus aminte de construirea noului stadion din ”Ștefan cel Mare”. 

În plus, Nistor a ținut să-l taxeze pe Ștefan Știucă, crainicul dinamoviștilor, pentru că la începutul meciului de pe ”Arc” a spus ”Bine ați venit în casa lui Dinamo”. 

”Se putea și o victorie, dar important e că nu am primit gol și am luat și acest punct. Sunt puține echipe cu terenuri bune, Sepsi, Craiova, pe Arena Națională. Și ei au jucat pe același gazon, bine că nu s-a accidentat nimeni. La noi s-a creat o familie, ne cunoaștem între noi.

Nu înțeleg de ce ziceți că noi și Dinamo suntem surprize. Suntem de atât timp pe primul loc. Dinamo joacă și ea un fotbal bun.

Nu mi-a plăcut ce a zis crainicul, că ‘Bine ați venit în casa lui Dinamo’. Casa lui Dinamo e Ștefan cel Mare, nu aici. Așteptăm stadionul cu toții. Probabil o să mă las până îl fac. Dar o să merg ca spectator, îl văd și eu. Sau poate o să joace copilul meu acolo”, a spus Dan Nistor. 

VIDEO cu rezumatul partidei

Etichete: liga 1 , dinamo , u cluj , superliga , dan nistor , video dinamo – u cluj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi