
Cristi Chivu le-a transmis un mesaj clar propriilor jucători înaintea duelului crucial cu cei de la Juventus. După rezultatele mari obţinute cu Inter şi Fiorentina, antrenorul celor de la Parma speră să câştige în faţa „Bătrânei Doamne”. Ştie cum poate da lovitura în faţa fostei campioane din Serie A.
Cristi Chivu vrea eficienţă în atacul celor de la Parma. Spune că e singura soluţie pentru a se impune în disputa contra celor de la Juventus.
Cristi Chivu schimbă tactica la Parma
Cristi Chivu vrea puncte la Parma, pe finalul sezonului. Pune spectacolul pe plan secund. „Aș vrea să văd mai mult cinism. Am creat împotriva lui Inter două situații clare, la fel și la Florența la începutul meciului. Serie A nu îți oferă multe situații de gol, trebuie să ai umilința să înțelegi că atunci când ajungi de cinci ori în fața portarului trebuie să dai cinci goluri”, a declarat Chivu în conferința de presă.
Deşi Parma nu mai pierde de 5 meciuri, Chivu îşi doreşte mai mult de la echipa sa. Spune că nu mai vrea să vadă ratări. Nici egalurile cu Inter şi Fiorentina nu l-au mulţumit pe antrenorul român. „Pe faza de construcție și dezvoltare am făcut lucruri bune, nu aveam nimic de pierdut contra lui Inter. Și la Florența am jucat bine în prima repriză… Eu nu sunt mulțumit cu cele două puncte, eram considerați victime sigure și totuși am făcut două puncte, cu senzația că, după ocazii, puteam obține mai mult”, a explicat antrenorul.
Mai mult, Chivu i-a lăudat pe fani care nu şi-au pierdut speranţa în privinţa menţinerii în Serie A. Parma ocupă locul 16 în Serie A. Are 28 de puncte acumulate, după 32 de etape, cu patru mai multe decât Venezia, ocupanta locului 18, primul care duce în liga secundă. „Îmi face plăcere că am regăsit entuziasmul, în noi și în oraș. Fanii ne-au dat o mână de ajutor acasă și chiar și la Verona, luni seara au fost mulți. Eu nu mă simt cu nimic special. îmi fac treaba încercând să le dau ceva băieților mei, făcându-i să înțeleagă că trebuie să se îndrăgostească de ceea ce fac”, a mai spus antrenorul Parmei.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăDick Advocaat, în lacrimi după ce naţionala antrenată de el a scris istorie la Campionatul Mondial!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cel mai în vârstă...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Stoica, ultimele detalii despre transferurile pregătite de FCSB! Ce a spus despre Denis Drăguș și Florinel Coman
Coman dacă ar veni ar juca atacant, ca la națională. Deci am juca cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSuma cu care s-a ales Istvan Kovacs după ce a arbitrat meciul 1.000 din istoria Cupei Mondiale
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA treia naţională eliminată de la Mondial, după meciul arbitrat de Istvan Kovacs! Două înfrângeri şi golaveraj teribil
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Tunisia a fost învinsă...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login