Doar o formalitate mai este de îndeplinit pentru ca Xabi Alonso să devină noul antrenor al Realului.
Tehnicianul care a făcut-o campioană pe Leverkusen în stagiunea precedentă a oficializat deja despărțirea de gruparea germană și se așteaptă acum anunțul oficial al venirii sale pe Santiago Bernabeu.
Cum va arăta Realul cu Xabi Alonso antrenor
Iar odată cu „descălecarea” sa, trupa din capitala Spaniei se va transforma vizibil în viitoarea stagiune.

Astfel, doar compartimentul ofensiv va rămâne neschimbat, adică va avea în componență aceeași jucători ca în actualul sezon. Mbappe, Bellingham și Vinicius sunt de neclinitit de pe pozițiile lor, însă modificări importante vor fi la mijloc și la defensivă.
Astfel, pe cele două benzi ale terenului vor apărea doi jucători care se regăsesc în acest moment în componența altor echipe. Este vorba despre Trent Alexander Arnold de la Liverpool și de Miguel Gutierrez de la Girona.
În timp ce în defensivă vor fi în premieră în tricoul blanco Wiliam Saliba de la Arsenal și Dean Huijsen de la Bournemouth.
Primul transfer ratat pentru Real
Conform celor de la The Sun, una dintre țintele lui Xabi Alonso era să împrospăteze și zona mijlocașilor defensivi, doar că fotbalistul pe care îl dorea pentru un astfel de post a „trădat” deja.
🚨 Arsenal agree deal to sign Martin Zubimendi from Real Sociedad, here we go! ❤️🤍
Zubimendi has now verbally agreed to sign a long term deal… so formal steps must follow soon with Arsenal to trigger €60m clause.
Zubi, ready to become the first signing of the new season. pic.twitter.com/yzYJOydstE
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) May 10, 2025
Conform lui Fabrizio Romano, Martin Zubimendi, de la Real Sociedad, s-ar fi înțeles deja cu Arsenal pentru a juca din stagiunea următoare pe Emirates.
Astfel, fostul jucător al bascilor, Mikel Arteta, a câștigat bătălia cu Xabi Alonso, și el fotbalist afirmat la gruparea din San Sebastian.
„Tunarii” ar fi acceptat deja să achite clauza de reziliere a contractului lui Zubimendi în valoare de 60 de milioane de euro. Bascul este astfel și primul transfer important cu care se pot lăuda londonezii înaintea debutului oficial al perioadei de mercato.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCerut insistent, Ianis Stoica vine la naţională! Decizia luată de Gică Hagi şi în privinţa fiului său
Ianis Stoica (23 de ani) a fost chemat în premieră la naţională de către...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSfaturi pentru Daniel Pancu! Ce este obligat să facă după înfrângerea contra celor de la FCSB
Daniel Pancu era extrem de supărat după derby-ul pierdut pe Arena Națională, în fața...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăÎntrebat despre Kylian Mbappe, Hansi Flick a spus-o fără să stea pe gânduri și a făcut anunțul
Barcelona va primi vizita marii rivale Real Madrid, pe Camp Nou, în El Clasico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIanis Stoica, chemat în premieră la naţională de Hagi! Lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia
Selecţionerul Gică Hagi (61 de ani) a decis lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login