-
Serie A: Como – Milan, marți, 19:30, DGS 1
-
Premier League: Nott. Forest – Liverpool, marți, 22:00, DGS 1
- Românul este președintele Consiliului de Administrație al grupării Genoa, club înființat în 1893.
Reacția soției lui Dan Șucu, după ce a fost numit în funcția de președinte al celor de la Genoa
Cei de la Genoa au anunțat noua funcție a lui Dan Șucu printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării italiene.
Galerie Foto
Diana Șucu, soția acționarului majoritar de la Rapid, a repostat comunicatul pe una dintre rețelele sale sociale, la scurt timp după ce a fost emis, mai exact în secțiunea Insta Story.
- Consiliul de Administrație este compus din Dan Sucu (Președinte), Andres Blazquez (Membru Executiv), Flavio Ricciardella (Membru Executiv), Alessandro Giudice, Cosmin Golea, Razvan Rat și Alberto Zangrillo, se mai anunță în comunicatul oficial emis de club.
În decembrie 2024, Dan Șucu a devenit acționat majoritar la Genoa, cu preluarea a 77 la sută din acțiuni și intenționează să le preia și pe restul. Ar urma aceeași strategie ca în Giulești, unde a intrat cu 50% din acțiuni, iar acum a ajuns la 90%.
Reacția Dianei Șucu, după ce Andrei a semnat cu Rapid
Andrei Șucu (16 ani), fiul cel mic al Dianei și al lui Dan Șucu , a semnat primul contract de fotbalist profesionist cu echipa Rapid.
Andrei Șucu a făcut pasul de la echipa U17 din Grant la cea mare.
După vestea cea mare, Diana Șucu a reacționat scurt prin intermediul rețelelor sociale.
”Multă baftă, iubitul nostru copil. Suntem extrem de mândri de tine şi de tot ceea ce faci. Continuă să străluceşti”, a scris Diana Șucu, pe Instagram.
Andrei Șucu a avut evoluţii apreciate la echipa U17 a celor de la Rapid, iar acum a făcut un pas important în cariera sa, după ce a semnat primul său contract de profesionist din carieră.
- Acesta a debutat pentru ”alb-vișinii” într-un amical jucat în septembrie 2024, contra celor de la CS Mioveni, scor 1-2.
Etichete: genoa , dan sucu , diana sucu , dan sucu presedinte genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăCumplit: selecționerul RD Congo a aflat la conferința de presă că i-a murit tatăl. Vestea l-a șocat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Selecționata RD Congo și-a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMauricio Pochettino, în al nouălea cer după ce a calificat SUA în optimi: „Este extraordinar să trăiești o asemenea experiență”
Mauricio Pochettino / Profimedia Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCu lacrimi în ochi, Sergej Barbarez știe motivul eliminării de la Mondial: „Deși am controlat tot meciul…”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăEdin Dzeko a pășit pe teren și a scris istorie la Cupa Mondială 2026, în meciul cu SUA
Media: Fotbal Club, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 22:50, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login