În această vară, Inter Milano a efectuat transferuri de aproximativ 93 de milioane de euro, însă campania de mercato a formației pregătite de Cristi Chivu a fost criticată pentru că nu s-a întărit suficient.

Se reunește Cristi Chivu cu fostul său elev de la Parma?
”Nerazzurrii” lucrează deja la următoarea campanie de mercato, care se va deschide în luna ianuarie, iar postul de mijlocaș este cel vizat.
Printre fotbaliștii care pot ajunge în iarnă la formația pregătită de Cristi Chivu se numără și Adrian Bernabe, legitimat la Parma, potrivit fcinternews.

Mijlocașul spaniol de 24 de ani a mai fost pregătit de antrenorul român la formația care evoluează pe Ennio Tardini și a mai fost în vizorul lui Inter în această vară.
Acum, vicecampioana Italiei pare să fi reluat pista jucătorului, după ce scouterii echipei au fost prezenți la partida Parma – Bologna (1-3), mai informează sursa citată.
Este de menționat că fotbalistul iberic s-a confruntat cu o accidentare serioasă în stagiunea precedentă.
15.000.000 de euro
este cota de piață a lui Adrian Bernabe, potrivit site-ului Transfermarkt.
Aleksander Stankovic, înapoi la Inter?
O altă alternativă pentru postul de mijlocaș ar fi Aleksander Stankovic. Fotbalistul a mai fost în curtea ”nerazzurrilor” până în această vară, când a fost vândut la Club Brugge, pe 9,5 milioane de euro.

Italienii au opțiunea de răscumpărare a jucătorului, și trebuie să plătească 23 de milioane de euro până în vara anului 2026, sau 25 de milioane de euro până în vara anului 2027.
Totuși, momentan nu există niciun semn din partea formației pregătite de Cristi Chivu pentru a-l aduce pe jucătorul sârb înapoi la Milano, a mai scris sursa citată.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăFIFA a reacționat după ce Leo Messi a marcat de trei ori pentru Argentina și a intrat în istoria Cupei Mondiale
Media: Digi Sport Special, miercuri, 18:00, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 16:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăAustria – Iordania, LIVE TEXT, 7:00, digisport.ro. Formația europeană pornește cu prima șansă
Media: Digi Sport Special, miercuri, 18:00, DGS 1 Media: Liga Digi Sport, miercuri, 16:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură pentru Radu Drăgușin! Tottenham mai aduce un fundaș central și îi complică situația românului
Potrivit presei din Anglia, Spurs s-a înțeles cu Brighton pentru transferul lui Jan Paul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎncă un jucător pleacă de la Rapid: ”A primit o ofertă mult mai bună!”. Un post îi dă bătăi reale de cap lui Pancu
Adrian Briciu a ajuns în lumina reflectoarelor după ce a fost debutat ”cu forța”...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login