-
Media: Fotbal Club, vineri, 21:00, DGS 1
-
Supereroii fotbalului românesc: Drumul spre titlu – FCSB, vineri, 17:00, DGS 1
Până acum, milanezii i-au luat pe Luis Henrique (23 milioane), Petar Susic (14 milioane) și Nicola Zalewski (6 milioane) și au renunțat la Marko Arnautovic și Joaquin Correa, ambii la final de contract. Recent, se mai putea produce o despărțire, însă cel care s-a opus a fost tocmai antrenorul român.
Cristi Chivu a blocat transferul lui Davide Frattesi
Potrivit presei din Italia, Inter urma să ceară 40 de milioane de euro pentru Davide Frattesi, jucător dorit de AS Roma și Napoli, însă nici nu a apucat să se așeze la masa negocierilor.
Șefii de pe Giuseppe Meazza s-au consultat mai întâi cu Chivu, care le-a transmis categoric că nu îl vrea plecat pe mijlocașul central de 25 de ani.
Chivu vrea să le acorde mai întâi o șansă tuturor jucătorilor din lot, iar apoi le va decide viitorul în funcție de prestațiile lor. Pe italian nu a apucat să îl vadă la treabă, deoarece e accidentat.
Astfel, Inter a decis să meargă pe mâna lui Chivu și să renunțe la a negocia o plecare a lui Frattesi, de pe urma căruia ar fi putut face profit. Mijlocașul a fost cumpărat vara trecută, de la Sassuolo, cu 31 milioane de euro.
Citește și:
Inter, cu Fluminense în optimile de la Cupa Mondială a Cluburilor

Etichete: inter , cristi chivu , davide frattesi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăModelul cu origini românești n-a mai suportat și a băgat divorț: 85.000 de euro pensie alimentară!
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăUn triplu campion al României a ajuns la spital! Medicii i-au interzis să mai joace fotbal
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăMarius Croitoru a spus-o ”fără niciun fel de aroganță”, după Farul – FC Botoșani 0-0
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăAlibec nu s-a ferit, după ratările uriașe din Farul – FC Botoșani 0-0: „Sincer vă zic”
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login