
Cristi Chivu a oferit o declarație care i-a surprins pe jurnaliștii italieni când a vorbit la flash-interviul organizat după Royale Union Saint-Gilloise – Inter Milano 0-4. Antrenorul român a spus că “echipa avea nevoie să fie înțeleasă, liniștită, dar și scuturată”, ultimul termen folosit inducând în eroare presa.
Chivu a mers ulterior la conferința de presă, unde un alt jurnalist i-a cerut lămuriri cu privire la ce și-a dorit să spună mai devreme. Amuzat, prima reacție a tehnicianului de pe Meazza a fost să își explice declarația prin faptul că este român, după care a oferit detalii.
Cristi Chivu, moment savuros la conferința de presă
Antrenorul “nerazzurrilor” le-a explicat jurnaliștilor cum i-a abordat pe elevii săi și cum intenționează să lucreze alături de vestiarul pe care îl are, astfel încât să obțină cele mai bune rezultate posibile:
“Nu mi-a venit alt cuvânt în minte, sunt român (n.r. – râde). Echipa asta avea nevoie să fie înțeleasă și apărată, nu putem uita parcursul de anul trecut. Nu putem uita că până în aprilie a fost o echipă stratosferică, judecată doar pentru că nu a atins anumite obiective.
Aveau nevoie doar să fie înțeleși și apărați, antrenați și, uneori, trebuie să fii și dur, să le spui lucrurile în față. Trebuie să accepți adevărul, să lași în urmă anumite dezamăgiri și să mergi mai departe cu convingere, dorință și pasiune. Nu am făcut mare lucru: am fost acolo să ascult, să dau câteva sfaturi și câteva îmbrățișări.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFostul coleg al lui Adrian Mutu, acuzat de o ţeapă imobiliară tip Nordis: „De aproape 8 luni n-a vorbit cu noi”
Fostul fotbalist Ştefan Adrian Popescu (33 de ani), care a fost coleg cu Adrian...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTitularul de la Rapid care se antrenează cu un specialist de la Real Madrid. Şanse mari să plece de la echipă
Rapid a obţinut o victorie uriaşă în duelul cu U Cluj, scor 4-3, la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLeo Messi, moment special la gala Balonului de Aur! Planul emoționant
Mult râvnitul trofeu individual ar urma să fie acordat la finalul acestei luni, iar...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVeste proastă pentru Gigi Becali! Ce şanse la titlu are FCSB, după promisiunea făcută de Laurenţiu Reghecampf
Laurenţiu Reghecampf a revenit la FCSB, pentru un al treilea mandat. Antrenorul a debutat...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login