Unirea Slobozia – FCSB a fost meciul care a închis etapa cu numărul 20 din Liga 1, iar toate punctele puse în joc au mers în direcția roș-albaștrilor, care s-au impus cu scorul de 2-0.
Ambele reușite ale campioanei României au venit după ce ialomițenii au rămas în inferioritate numerică. Șerbănică a văzut cartonașul roșu, după ce inițial centralul îi acordase galben.
Cristi Balaj a analizat eliminarea lui Șerbănică
Eliminarea lui Șerbănică a stârnit controverse în rândul specialiștilor, mai ales că momentul a fost unul de cotitură în partida dintre Unirea Slobozia și FCSB.
Imediat după eliminarea acestuia, FCSB a marcat de două ori. Cristi Balaj a comentat faza controversată și a venit cu argumente prin care a motivat decizia centralului de a acorda cartonaș roșu.
„Trebuie să luăm în calcul și faptul că atacantul era într-o viteză destul de mare. Atunci când un atacant e într-o viteză mare și are și mingea sub control, trebuie să înțeleagă cei care ne urmăresc că e suficient orice mic contact să îl dezechilibreze.
Apărătorul folosind mâna stângă, din punctul meu de vedere, a comis o abatere nepermisă care a influențat atacantul. Lovitura liberă a fost acordată corect. Îl răsucește, nu știu dacă a fost și la nivelul picioarele ceva, nu pot să văd. Arbitrul a fost mai bine plasat, dar mâna influențează viteza de deplasare”.
Cristi Balaj: „Am venit cu argumente”
„Când ați făcut un stop cadru, când apar toți jucătorii, e important să urmărim direcția atacantului care avea mingea sau șansa de a controla mingea în momentul incorectitudinii. Era cu fața spre poartă, iar poziția celorlalți apărători care puteau interveni, i-a făcut pe cei din VAR să considere că aceștia nu îl mai pot ajunge pe Cisotti.
Astfel, Cisotti ajungea față în față cu portarul. Încercăm să eliminăm din poză jucătorul care a faultat, care l-a împiedicat, e clar că Juri Cisotti avea mingea sub control și șanse să meargă spre poartă. Așa ajungem la concluzia că ajungea singur cu portarul. Și Cisotti era în viteză, în alergare, nu doar fundașul. Cisotti făcea 4 pași și șuta.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSurpriză! Cine a fost cel mai bun jucător al FCSB-ului: toate notele după 2-1 cu FC Voluntari
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAlexandru Stoian a râs ”cu gura până la urechi”, după ce a aflat ce poreclă a primit la FCSB
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDan Petrescu a remarcat un singur jucător, după FC Voluntari – FCSB 1-2: ”E de mare încredere”
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLaurențiu Reghecampf a surprins pe toată lumea, după FC Voluntari – FCSB: ”Eu chiar îmi doresc”
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login