
Giuleștenii au fost cei care au deschis scorul, prin Alex Dobre, însă oaspeții au avut capacitatea de a întoarce rezultatul, înscriind golul de trei puncte în minutele de prelungiri.
Costel Gâlcă a răbufnit după 1-2 cu Hermannstadt
Rapid a suferit prima înfrângere a sezonului și s-a întâmplat pe teren propriu, în fața celor de la Hermannstadt. Giuleștenii au fost învinși deși au condus cu scorul de 1-0, iar golul victoriei pentru sibieni a venit în prelungiri.
După finalul meciului, Costel Gâlcă a avut un discurs dur la adresa jucătorilor, fiind vizibil nemulțumit pentru felul în care echipa sa a jucat în prima repriză, dar și pentru felul cum au gestionat fazele din care cei de la Hermannstadt au marcat.
„Este grav pentru că în prima repriză nu am jucat nimic. Tot ce am antrenat în timpul săptămânii, 0, nimic. La pauză am țipat la ei. Am pierdut din start 45 de minute, defensiv am stat bine, ofensiv 0. În a doua repriză am avut două greșeli fatale care ne-au marcat.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSurpriză de proporții: Getafe a suferit o umilință istorică în Europa, după 1-1 cu Craiova!
Getafe a înregistrat un rezultat total neașteptat joi seară, 2-5 cu Lugano, în etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe trebuie să știe Universitatea Craiova despre următoarea adversară din Conference League
Universitatea Craiova a învins-o cu 3-1 pe Inter Club d’Escaldes, în etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Prunea, după ce Ștefan Baiaram a marcat primul gol în 14 meciuri: ”A tăcut din gură” + Cine e ”jucătorul esențial”
Ștefan Baiaram (23 de ani) a traversat o formă slabă în ultimele luni, dar...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Prunea, după ce Ștefan Baiaram a marcat primul gol în 14 meciuri: ”A tăcut din gură” + Cine e ”jucătorul esențial”
Ștefan Baiaram (23 de ani) a traversat o formă slabă în ultimele luni, dar...
De admin

You must be logged in to post a comment Login