-
Premier League: Tottenham – Arsenal, duminică, 16:00, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Legenda lui Dinamo s-a stins din viață la 72 de ani, iar pe internet au curs nenumărate mesaje de condoleanțe din partea cluburilor, suporterilor sau personajelor importante din fotbalul românesc.
Cornel Dinu s-a luat de conducerea actuală a lui Dinamo, după decesul lui Gigi Mulțescu
Toate mesajele de până acum au fost legate strict de cine a fost Mulțescu atât ca persoană, cât și ca om de fotbal. Însă, Cornel Dinu (76 de ani) a ținut cu această ocazie să le bată obrazul celor din conducerea actuală a lui Dinamo, deoarece, în opinia sa, nu l-au tratat corespunzător pe unul dintre cei mai simbolici oameni din istoria echipei.
„Dumnezeu să-l odihnească, ne naștem să murim… Gigi mi-a fost prieten nu numai pe terenul de fotbal. Ne-am înțeles bine, a fost un mijlocaș de clasă, a avut un rol determinant în coordonarea jocului din linia mediană.
Din păcate, la fel ca și alți jucători importanți ai lui Dinamo, a fost uitat de actuala conducere, nu și de Nicolae Badea, care a avut grijă și l-a sprijinit cât a putut.
Mă bucur și acum, în momente de tristețe, că am putut să-l ajut, după ce a terminat cariera de jucător, să plece în Turcia, printr-un prieten de la Beșiktaș, Turan, plecat din Medgidia, care l-a sprijinit să-și facă un nume respectat în Turcia”, a transmis Dinu, conform Fanatik.
Citește și:
Gigi Mulțescu, un monument al fotbalului
Unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria lui Dinamo, Mulțescu, triplu campion în România, și-a respectat blazonul și când a făcut pasul spre antrenorat. Mai întâi, a fost antrenor secund-jucător la Dinamo, apoi antrenor principal-jucător la Jiul Petroșani, Autobuzul București, UTA, Rapid, și Poiana Câmpina.
În țară a mai pregătit formații precum Dacia Unirea Brăila, Astra Ploiești, Poli Timișoara, FC Brașov, Sportul Studențesc, FC Vaslui, Ceahlăul Piatra-Neamț, Delta Tulcea, Progresul București, Petrolul, Astra Giurgiu, FC Voluntari și Universitatea Craiova. De asemenea, a fost și selecționerul României U21.
Mulțescu a antrenat și în străinătate, cel mai mult în Turcia, unde le-a pregătit pe Samsunspor, Kayserispor, Kahramamanmarașspor, Adanaspor, Ankaragucu și Gaziantepspor. Cealaltă țară în care și-a desfășurat activitatea a fost Arabia Saudită, la Al-Taawoun, respectiv Al-Ettifaq.
Pe echipa sa de suflet, Dinamo, a antrenat-o în nu mai puțin de șase rânduri, ultima dată în perioada martie 2021 – aprilie 2021. La finalul aceluiași an, Mulțescu fusese cooptat de o echipă din Turcia, Agri 1970 Spor, în rolul de secund.
Etichete: deces , gigi multescu , cornel dinu , moarte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBayer Leverkusen – Bayern Munchen 0-2. Bavarezii s-au calificat în finala Cupei! Tripla e și mai aproape
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAntrenor pentru FCSB! Gigi Becali: ”Foarte mare! A jucat cu Adrian prin Italia”. Mutu a pronunțat imediat numele: ”Gata!”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAntrenor pentru FCSB! Gigi Becali: ”Foarte mare! A jucat cu Adrian prin Italia”. Mutu a pronunțat imediat numele: ”Gata!”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAudi F1, lovitură de imagine la Miami
Prin prisma faptului că are experiență în Formula E, acumulată între 2014 și 2021,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login