Connect with us

Alte Sporturi

Contestaţie admisă după aproape 3 luni! S-a schimbat podiumul Marelui Premiu de la Monaco

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Pilotul francez de Formula 1 Isack Hadjar (Red Bull) a recuperat locul al treilea pe care îl obţinuse iniţial pe 7 iunie la Marele Premiu al Principatului Monaco, a cincea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, a anunţat, vineri, Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) pe circuitul de la Monza, înaintea Marelui Premiu al Italiei din acest weekend.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Hadjar trecuse linia de sosire pe locul al treilea pe legendarul circuit stradal din Monte Carlo, cursă câştigată de liderul italian al campionatului, Andrea Kimi Antonelli (Mercedes), în faţa septuplului campion mondial Lewis Hamilton (Ferrari).

Isack Hadjar şi-a recuperat locul pe podium în Marele Premiu de la Monaco

Hadjar a fost penalizat pentru depăşirea limitei de viteză admise pe linia boxelor, astfel că locul al treilea la cursa din Principat i-a revenit francezului Pierre Gasly (Alpine).

Vineri, FIA a admis contestaţia depusă de Red Bull şi Hadjar care, din cauza unei accidentări la încheietură, nu va concura la Monza, fiind înlocuit de neozeelandezul Liam Lawson, restabilind astfel clasarea pe podium pe care acesta o „pierduse” la Monte Carlo.

Marele Premiu al Italiei are loc în acest weekend la Monza. Cursa este duminică, de la ora 15:45, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi