
Concluzia lui Cătălin Chirilă, după experienţa de la Jocurile Olimpice de la Paris. Canoistul Cătălin Chirilă a declarat, luni, la întoarcerea de la Jocurile Olimpice de la Paris, că îşi propune ca prin antrenament să devină mai bun în condiţii meteo dificile, cu valuri, făcând referire la motivele ratării calificării în Finala A a probei de canoe simplu masculin pe 1.000 de metri
„Acum cred că m-aş mai gândi de câteva ori înainte să încep acea cursă din semifinale. Am făcut câteva greşeli tactice şi tehnice. Greşelile tehnice le-au observat chiar şi cei care cunosc destul de puţin canoe. S-a văzut cât de tare m-am împiedicat şi nu a fost normal. Sunt conştient că trebuie să mă pregătesc pentru condiţii mai rele. E primul lucru pe care vreau să-l schimb şi sper ca prin antrenament să reuşesc să fiu mai bun şi pe valuri„, a afirmat Chirilă, care înaintea JO de la Paris se afla printre favoriţi la câştigarea unei medalii.
Concluzia lui Cătălin Chirilă, după experienţa de la Jocurile Olimpice de la Paris
„Cu siguranţă mă gândesc la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Am tras linie imediat după acea cursă (n.r. – din semifinale). Poate mulţi se aşteptau să fiu şocat după ce s-a întâmplat în semifinale, dar eu am conştientizat imediat, mi-am dat seama că sunt pe locul cinci şi nici nu mai era nevoie să stau să aştept confirmarea pe tabelă. E normal ca după o linie trasă, după o concluzie, să încep cu dreptul şi am făcut asta în următoarea cursă (n.r. – în Finala B pe care a câştigat-o)„, a explicat Chirilă.
Cătălin Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023, s-a clasat pe locul al cincilea în semifinalele probei de canoe simplu masculin pe 1.000 de metri şi a ratat accederea în Finala A (3 min 45 sec 78/100). Canoistul român stabilise în serii un nou record olimpic, în 3 min 44 sec 75/100, doborât în semifinale de cehul Martin Fuksa (3:44.69), iar apoi în finală (3 min 43 sec 16/100).
Ulterior, Chirilă a câştigat clar Finala B a probei, cu timpul de 3 min 47 sec 48/100, încheind pe locul al nouălea la general. Chirilă (26 ani) se clasase pe locul 11 la Tokyo în această probă, câştigată atunci de Isaquias Queiroz.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAdio! Darius Olaru pleacă de la FCSB: mâine face vizita medicală la noua echipă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Darius Olaru va pleca în această vară de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 4 | Intră în scenă Germania și Olanda!
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIran a trimis solicitarea la FIFA, cu două zile înainte să joace în Statele Unite ale Americii la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăToți fotbaliștii Portugaliei vor evolua cu un accesoriu special la Cupa Mondială 2026
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login