Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Cine este și cu ce se ocupă Marilena, soția lui Gheorghe Hagi. Gheorghe Hagi, selecţionerul României este căsătorit de aproape trei decenii cu Marilena, femeia care i-a dăruit doi copii, pe Ianis și Kira. Deși el este cunoscut de milioane de oameni, Marilena Hagi preferă să fie discretă și apare rar în lumina reflectoarelor.
Cine este soția lui Gică Hagi și cu ce se ocupă, de fapt. Ce studii a făcut
Gheorghe Hagi a fost căsătorit prima oară cu Leni Celnicu, în 1990. Pe atunci, românul era legitimat la marele Real Madrid. Primul mariaj al acestuia nu a durat prea mult. După doar un an, cei doi au divorțat. La mijlocul anilor ’90, chiar după Mondialul de vis din SUA, Hagi s-a căsătorit cu Marilena. A urmat o căsnicie ferită şi doi copii cu care se mândresc, Ianis şi Kira.

Gică Hagi, încredere totală în soţie: „Ea e patroana, ea e şefa”
Rege pe teren, Gică Hagi este şi un domn pentru soţia lui. „Ea e patroana, ea e șefa”, aşa o laudă selecţionerul României pe soţia lui când are ocazia. Mai mult, încrederea lui Gică în soţia lui este totală, pentru că ea administrează afacerile familiei. Ea are pe ”mână” business-ul fiului Ianis Hagi, la București – o agenţie de publicitate. În plus, Marinela Hagi este asociat al firmei Hagi Sport SRL, care deține hotelul Iaki.
Marilena Hagi, declaraţii despre relaţia cu Gică
Cum s-au cunoscut Gică Hagi şi Marilena? În puţinele interviuri cu ea, Marilena a dat detalii despre începutul relaţiei. Ea este absolventă de facultate, la fel ca şi Gică Hagi, care a făcut ASE Bucureşti.
”Îmi amintesc perfect, desigur. M-a invitat la restaurantul Select. Deși eram îngrozitor de timidă, încă de la început m-am simțit în largul meu lângă el. Asta pentru că îmi semăna în multe privințe. Și el era timid, ca și mine. Eram studentă în anul II și venea să mă ia de la facultate.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăProbleme pentru Reghecampf: un fotbalist s-a întors accidentat de la națională
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăExperții Digi Sport, fără dubii despre golgheterul-surpriză al lui Dinamo: ”Incredibil”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăAndrei Nicolescu a apărut în fața microfonului pentru a-i certa, după Sepsi – Dinamo: ”Mai am un mesaj, pentru domnul Dioszegi”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăPrunea l-a descris într-un cuvânt pe Bellaarouch, după Sepsi – Dinamo
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login