
CFR Cluj nu se află deloc într-o situație bună nici pe plan sportiv, nici pe plan financiar. După ce a s-a aflat recent că ardelenii riscă să fie depunctați din cauza unor datorii de 1,5 milioane de euro, acum un fost jucător din Gruia a ales să depună memoriu la Comisia pentru Soluționarea Litigiilor de la FRF pentru neplata unor salarii.
Virgil Postolachi este fotbalistul care a decis să își reclame fosta echipă pe motive financiare. Ajuns între timp la rivala Universitatea Cluj, atacantul moldovean a trimis și o notificare la UEFA, înștiințând forul european de neregulile care i s-au întâmplat, potrivit iamsport.ro.
Postolachi a reclamat-o pe CFR Cluj la FRF
Echipa lui Neluțu Varga se află într-o situație delicată pe plan financiar. Acum câteva săptămâni, CFR a primit restricție la transferuri, sancțiune de care a scăpat după ce a plătit o datorie de 400.000 de euro către Fiorentina pentru transferul lui Louis Munteanu.
“Feroviarii” pot întâmpina însă aceeași soartă dacă nu rezolvă repede problema lui Postolachi, jucătorul de 25 de ani care a evoluat timp de un sezon în vișiniu. Când a plecat de la echipă, moldoveanul mai avea bani de primit, iar Neluțu Varga nu i-a achitat nici până în prezent datoria.
Situația atacantului nu e singura de care trebuie să se ocupe finanțatorul, pentru că există de asemenea și riscul depunctării cu două puncte, tot din cauza unor datorii. Varga a vorbit despre situația în cauză și a dezvăluit că nu vede posibilă o astfel de sancțiune, deși nici nu consideră că ar fi un “capăt de lume” dacă s-ar întâmpla în cele din urmă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMourinho i-a certat pe jurnaliști, imediat după Barcelona – Real Madrid: ”Niciunul”. Pe cine a lăudat: ”Incredibil”
Real Madrid a învins-o pe Barcelona, scor 2-1, în cadrul derby-ului din etapa a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Prunea e sigur: a rămas un singur loc de play-off! ”Cinci echipe se știu”
Florin Prunea (58 de ani) crede că mai e un singur loc de play-off...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Craioveanu a spus-o direct, după Barcelona – Real Madrid: ”Crede că va fi Balonul de Aur, dar îi zicem noi că nu va fi”
Barcelona a cedat, scor 1-2, în fața lui Real Madrid, în primul ”El Clasico”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDat ca și plecat, a intrat neașteptat în Barcelona – Real Madrid și a fost cel mai slab de pe teren
Barcelona a pierdut pe teren propriu în El Clasico, 1-2 în fața lui Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login