
-
SuperLiga: U Cluj – Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1
Un punct cum rar se vede pe un teren de tenis: ”Fabulos”
Galerie Foto
Tinerii au jucat pe un teren de zgură. Unul dintre ei a încercat să pună o ”scurtă” la fileu, însă adversarul său a ajuns la timp și a trimis cu putere cu forehand-ul.
Oponentul a reușit să blocheze, iar mingea a ajuns în terenul advers, fără nicio șansă ca celălalt jucător să mai poată face ceva. Dar, înainte ca mingea să atingă a doua oară zgura, cel din urmă a aruncat racheta și, ca prin minune, a trimis mingea din nou peste fileu.
”Cel mai frumos punct neregulamentar din istoria tenisului”, au titrat spaniolii de la AS.com, care au notat și că imaginile au adunat peste un milion de vizualizări și ”o infinitate” de comentarii.
”N-am mai văzut niciodată așa ceva”, ”Fabulos”, ”E regulamentar?”, ”O lovitură de vis” sau ”O nebunie de punct”, au fost doar câteva dintre reacții.
Punctul nu a fost realizat în conformitate cu regulamentul din tenis, astfel că într-un meci oficial nu ar fi fost validat, pentru că racheta trebuie ținută în mână de jucători în momentul în care lovesc mingea.
În acest weekend, în direct la Digi Sport, vor putea fi urmărite finalele de la Madrid. La feminin, Iga Swiatek o va întâlni pe Aryna Sabalenka sâmbătă, de la ora 19:39, pe Digi Sport 4, iar duminică Felix Auger-Aliassime va lupta pentru trofeu cu Andrey Rublev, tot de la 19:30, dar pe Digi Sport 2.
Etichete: cel mai frumos punct , tenis amator
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăRugby Nations Championship: Anglia – Japonia, ACUM, DGS 4 / Țara Galilor – Noua Zeelandă 35-28 / Italia – Argentina 14-19
Etapa a cincea din Rugby Nations Championship continuă ÎN DIRECT pe Digi Sport. Lansat...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăTragic: s-a prăbușit din senin și a murit, la doar 45 de ani
Agron Memedi (45 de ani), antrenorul secund de la Shkedija, formația care a eliminat-o...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăCristi Chivu a primit propunerea și a spus ”DA”: merge la Munchen! ”Primul cadou de Crăciun”
Cristi Chivu (46 de ani) va fi prezent duminică la Munchen, pe stadionul lui...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăNorvegia – Țara Galilor 1-0, ACUM, DGS 1 / Georgia – Ungaria 0-0, DGS 3. Programul și rezultatele
Meciurile din Liga Națiunilor au revenit joi, 12 noiembrie, pe canalele Digi Sport, cu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login