Câştigătoare a celui de-al doilea turneu de Grand Slam din an, Roland Garros, Coco Gauff a fost eliminată, marţi, în primul tur la Wimbledon.
Americanca de 21 de ani a fost învinsă cu 7-6 (3), 6-1 de ucraineanca Dayana Yastremska, locul 42 mondial.
O nouă favorită, OUT de la Wimbledon 2025
Primul set al partidei dintre Yamstreska şi Gauff a ajuns în tie-break, după ce ambele jucătoare au câştigat un game pe serviciul adversarei. Ucraineanca s-a dovedit mai concentrată şi şi-a adjudecat actul inaugural cu scorul de 7-3.
În al doilea set, campioana de la Roland Garros nu a avut nicio şansă în faţa Dayanei, care a început cu un break, după care a mai câştigat alte două game-uri pe serviciul americancei. Asfel, Yamstreska a eliminat-o pe Gauff din primul tur de la Wimbledon după o oră şi 20 de minute, cea mai mare surpriză de până acum pe tabloul feminin de la Londra.
Another seeded player is out in the first round of Wimbledon 🤯
Dayana Yastremska defeats Coco Gauff in straight sets!#Wimbledon pic.twitter.com/tSFAJ1RQfm
— Roland-Garros (@rolandgarros) July 1, 2025
Turneul de la All England Club a mai semnat alte surprize, precum eliminarea lui Pegula şi Ostapenko sau retragerea lui Ons Jabeur.
Astfel, la câteva săptămâni după ce a fost eliminată din startul turneului WTA 500 de la Berlin, Gauff şi îşi încheie astfel scurtul sezon pe iarbă fără nicio victorie.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăBarcelona va contesta amenda de… 602 euro! Catalanii continuă disputa cu Atletico şi Federaţia Spaniolă
Barcelona a fost amendată de Federaţia Spaniolă de Fotbal cu suma de 602 euro,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăDan Șucu pregătește un transfer de 2,5 milioane de euro la Genoa! Ofertă pentru jucătorul unei rivale a Rapidului
Dan Șucu pregătește un nou transfer important. Nu la Rapid, ci la Genoa, echipă...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăGata! Harry Kane semnează
Harry Kane (33 de ani), după ce a câștigat Balonul de Aur 2026, și-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăȘansă pentru un jucător de la FCSB: va fi titular pentru prima dată, după 3 luni de așteptare
FCSB s-a confruntat cu mari probleme în acest start de sezon în ceea ce...
De admin

You must be logged in to post a comment Login