-
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, luni, 22:30, DGS 1
Campioana de la US Open 2021 a bifat astfel o premieră negativă, pentru prima dată în carieră.
Emma Răducanu a fost eliminată de la Roland Garros! Britanica, umilită de Solana Sierra în primul set
Galerie Foto
Concret, pentru Emma Răducanu a fost pentru prima dată când a pierdut în runda inaugurală a unui turneu de Grand Slam.
Meciul de pe zgura pariziană a început dezastruos pentru britanică.
Solana Sierra a dominat complet primul set și i-a administrat Emmei Răducanu un sever 6-0, după doar câteva zeci de minute.
Argentinianca a impresionat prin agresivitate, consistență și un joc excelent pe zgură, suprafață pe care se simte cel mai bine.
Finalistă la juniori la Roland Garros în 2022, Sierra a obținut acum și prima victorie pe tabloul principal de la Paris.
De cealaltă parte, Emma Raducanu a părut lipsită de ritm și de încredere, după o perioadă complicată din punct de vedere fizic.
Britanica revenise recent în circuit după o boală virală și acesta a fost doar al doilea său meci disputat în ultimele două luni.
Emma Răducanu continuă forma proastă din circuitul WTA
În setul secund, Răducanu a încercat să revină în meci și a ridicat nivelul jocului. Sierra a condus însă cu 5-3 și a servit de două ori pentru victorie.
Britanica a profitat de emoțiile adversarei și a împins setul în tie-break, însă jucătoarea din Argentina a fost mai lucidă în momentele importante și a închis partida după o oră și 46 de minute.
Eliminarea de la Roland Garros a reprezentat un nou pas înapoi pentru Emma Răducanu, care continuă să aibă probleme în a regăsi constanța ce a făcut-o celebră după triumful istoric de la US Open 2021.
În turul următor, Solana Sierra o va întâlni pe învingătoarea duelului dintre Dayana Yastremska și Jasmine Paolini.
Etichete: tenis , roland garros , emma raducanu , primul tur roland garros , solana sierra , emma raducanu eliminare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCum a numit-o Filipe Coelho pe Inter Escaldes, după victoria Craiovei cu 3-1 în Andorra
Filipe Coelho (46 de ani) a obținut o victorie la meciul Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Groaznic”: fiul lui Mauricio Pochettino a recunoscut, după 1-3 cu Universitatea Craiova. Ce a spus despre tatăl său
Maurizio Pochettino (25 de ani), fiul lui Mauricio Pochettino, selecționerul SUA, a reacționat după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdversara Craiovei cotată la 700 de milioane de euro a fost ținută în șah de o formație din Cehia
Surpriz serii în a etapa a doua din UEFA Conference League s-a produs în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăUngurii, de neoprit în Europa League! Au câștigat cu 4-1: nota lui Marius Corbu
Ferencvaros (Ungaria), cu românul Marius Corbu (24 de ani) pe teren în repriza a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login