
-
FOTBAL: CSM Focșani – CS Dinamo, sâmbătă, 17:30, DGS 1
-
MEDIA: Fotbal European, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Reacția presei din Ungaria, după 1-3 cu Elveția la EURO 2024
Galerie Foto
Presa din Ungaria a evidențiat că jucătorii maghiari au avut șansa egalului, însă totul s-a năruit odată cu golul al treilea al elvețienilor.
”Campionatul European a început cu o înfrângere. Deși s-a îmbunătățit după pauză, naționala Ungariei a început totuși cu o înfrângere la Campionatul European.
În prima repriză, echipa care a jucat sub abilitățile sale a avut o șansă timpurie de a egala, dar Elveția a marcat un alt gol în prelungiri: Elveția a câștigat cu 3-1. Continuăm miercuri împotriva Germaniei”, au notat maghiarii de la Sportal.
”Naționala de fotbal a Ungariei a început Campionatul European din Germania cu o înfrângere cu 1-3.
Elveția a luat un avantaj de două goluri în prima repriză și, deși am revenit cu un gol, am primit un alt gol în prelungiri”, au notat și cei de la Nemzeti.
Dominik Szoboszlai, cel mai tânăr căpitan din istoria EURO
Dominik Szoboszlai a intrat în istoria EURO în partida cu Elveția. Fotbalistul a fost numit căpitan la doar 23 de ani și a stabilit un nou record: a devenit cel mai tânăr căpitan din istoria EURO, adică 64 de ani!
Dominik Szoboszlai este unul dintre cei mai importanți jucători ai naționalei Ungariei. În meciul cu Elveția a ajuns la 43 de meciuri pentru naționala maghiară, pentru care a marcat 12 goluri.
- 75 de milioane de euro este cota de piață a lui Dominik Szoboszlai, potrivit Transfermarkt.
Etichete: elvetia , ungaria , ungaria elvetia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunț de coșmar pentru Luis Enrique! Starul lui PSG este suspect de ruptură de ligamente după accidentarea cu Barcelona
Paris Saint-Germain a câștigat un nou duel uriaș în UEFA Champions League, împotriva unei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăScene memorabile: Luis Enrique i-a dat indicații tactice lui Raphinha. Brazilianul nu s-a putut abține
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona n-a stat pe gânduri și a făcut plângere la UEFA pentru ”masacrul parizian”, după 2-4 cu PSG
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNota 4! L’Equipe nu a avut milă de Lamine Yamal: „Unul dintre cele mai proaste meciuri”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login