Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
După ce capitalul social al Rapidului a ajuns la 100 de milioane de euro, Victor Angelescu a rămas cu 8% din acţiunile clubului din Giuleşti. Anterior, avea 10%.
Angelescu este preşedintele executiv al clubului. El a precizat că Dan Şucu a făcut anterior investiţiile care au generat majorarea de capital. Măsura are legătură şi cu monitorizarea FRF.
Victor Angelescu mai deţine 8% din acţiunile Rapidului după majorarea de capital social
„A fost o măsură pe care am discutat-o cu cei de la Federație și a fost o mărire de capital. Suntem în continuare în monitorizare, se va termina la finalul lunii mai. Chiar dacă noi facem pași, tot la finalul lunii mai se termină.
Este o legătură între majorarea de capital și monitorizare. Sunt mai multe: de exemplu nu poți cheltui mai mult pe transferuri decât încasezi. Sunt și alte lucruri, printre care și această majorare de capital social.
Da, majorarea de capital social îmi afectează procentul de acțiuni. A fost făcută de Dan Șucu. Banii erau investiți de mai de mult, dar au fost transformați din împrumuturi în capital social. Acum am ajuns la un capital social de 100 de milioane, dar investiția lui Dan Șucu este mai mare. Acum am 8%, sper să nu greșesc, și înainte aveam 10%. Am mai spus-o, pentru mine este irelevant dacă am 10%, 15% sau 8%.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăLaurențiu Reghecampf, primele concluzii după revenirea pe banca FCSB-ului. Remarcatul său după victoria cu Oțelul
Revenit pentru a treia oară pe banca celor de la FCSB, Laurențiu Reghecampf a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăScene halucinante la FCSB – Oţelul! A fost insultat rasist, iar în replică le-a făcut semne obscene fanilor! Ce i-au putut striga
Fundaşul ivorian Habib Sylla (27 de ani), care a fost eliminat în meciul FCSB...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăLaurenţiu Reghecampf a anunţat un nou căpitan la FCSB, după ce Muhar a purtat banderola cu Oţelul: „Chiar dacă e nou”
Laurenţiu Reghecampf a surprins la meciul dintre FCSB şi Oţelul Galaţi, câştigat de formaţia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăȘtefan Târnovanu, categoric după revenirea lui Reghecampf: „Cele mai grele două săptămâni din viața mea”
FCSB a obținut trei puncte importante pe Arena Națională, la revenirea lui Laurențiu Reghecampf...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login