
Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo, a ţinut să aibă un mesaj direct către suporteri după ce echipa bucureşteană a remizat pe terenul celor de la CFR Cluj. Decarul grupării antrenată de Nuno Campos a fost încântat de faptul că au fost mulţi fani ai „câinilor” pe stadionul din Gruia.
Dinamo a reuşit să revină de la 0-2, cu golurile marcate de Cîrjan şi Zandbergen, iar finalul a fost plin de tensiune, cu ambele formaţii având prezenţe în ofensivă, iar tabela a arătat în cele din urmă 2-2.
Ce a spus Cătălin Cîrjan după egalul făcut de Dinamo la CFR Cluj
Cătălin Cîrjan a recunoscut că sunt probleme la finalizare pentru cei de la Dinamo şi că, pe viitor, echipa pregătită de Nuno Campos trebuie să rezolve acest aspect.
”Vreau să încep prin a spune că astăzi (n.r. duminică, 25 octombrie) am jucat acasă și le mulțumi suporterilor noștri. Ne-am simțit incredibil cu ei în spate. Au fost în număr foarte mare. Sunt incredibili! Ne pare rău că în această seară am luat doar un punct de aici. Am avut acele momente mai puțin bune, în care am luat două goluri. Golurile le-am primit ușor, din punctul meu de vedere. Important este că am avut reacție.
Din păcate, nu am reușit să marcăm și golul 3 și să plecăm de aici cu toate cele 3 puncte. S-au apărat foarte bine. Au stat la ei în propria jumătate. Am văzut statisticile acum. Noi am avut peste 70% posesie și 24 de șuturi. Cred că trebuie să fructificăm mai mult, atunci când avem ocazia.
Și la meciul trecut cu Botoșani s-a întâmplat la fel. Am ratat foarte multe ocazii. Luăm doar ce este pozitiv din acest joc și sper ca la meciul următor să arătăm mult mai bine”, a spus Cătălin Cîrjan la digisport.
Dinamo urmează acum să joace pe teren propriu, în Cupa României, contra celor de la Chindia Târgovişte, partidă programată pe Arena Naţională.
Alte Sporturi
Gigi Becali, decizie în privința lui Vali Crețu
Fără categorie
Paradise8 casino registro y funcionamiento operativo
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăGigi Becali, decizie în privința lui Vali Crețu
Vali Crețu (37 de ani) este foarte aproape să continue la FCSB și în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăSingura întrebare pe care Dănuţ Lupu i-ar pune-o lui Ionuţ Chirilă! A taxat o declaraţie a antrenorului lui CS Dinamo
Dănuţ Lupu (59 de ani) a taxat o declaraţie a lui Ionuţ Chirilă (60...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăAcord de 650 de milioane de euro! Cum va arăta noul stadion San Siro, viitoarea „casă” a rivalelor Inter și AC Milan
Inter și AC Milan vor avea un nou stadion. Au fost publicate imaginile cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Bă, ce ați făcut?” Antrenorul Gloriei Bistrița, replică pentru critici după ce a învins-o pe FCSB în Cupa României
Sebastian Moga a reacționat, după ce echipa sa, Gloria Bistrița, a învins-o cu 1-0...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login