
Gigi Becali și-a făcut deja calcule pentru câștigarea campionatului, dar mai întâi să vedem ce meciuri mai are de jucat FCSB pentru a spera la play-off.
Meciurile se anunță tari, iar adversarii incomozi. FCSB se pregătește pentru un final de sezon extrem de solicitant, în care miza principală este calificarea în play-off. În cele șapte etape rămase, bucureștenii vor avea parte de un program dificil, cu numeroase confruntări directe împotriva echipelor aflate în lupta pentru primele șase locuri.
Primul test important vine în etapa a 24-a, atunci când formația pregătită de Elias Charalambous va primi vizita celor de la Csikszereda. Ulterior, FCSB va întâlni FC Botoșani, una dintre revelațiile campionatului, moldovenii având în acest moment 38 de puncte, cu șapte mai mult decât echipa bucureșteană. Duelul se anunță crucial în economia clasamentului.
Seria meciurilor complicate continuă cu două deplasări consecutive. Bucureștenii vor merge mai întâi la Galați, pentru confruntarea cu Oțelul, iar apoi la Craiova, unde vor da piept cu Universitatea, echipa patronată de Mihai Rotaru, într-un meci de foc programat în runda a 27-a.
Etapa a 28-a pare, cel puțin teoretic, mai accesibilă, FCSB urmând să întâlnească Metaloglobus. Finalul sezonului regulat aduce alte două confruntări directe pentru play-off, cu UTA Arad și Universitatea Cluj, echipe implicate la rândul lor în lupta pentru un loc în primele șase. Programul încărcat transformă fiecare etapă într-o adevărată finală pentru FCSB. Lucru recunoscut chiar și de Gigi Becali. Pentru ca FCSB să câștige campionatul, echipa trebuie să câștige tot!

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăZeljko Kopic, eliminat în Polonia!
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJucătorul pe care Zidane a declarat că-l „iubește”, dar nu l-a convocat la națională
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVictorie dramatică pentru CSM Oradea în preliminariile Ligii Campionilor
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRapid – FC Argeș 2-0, ACUM, Digi Sport 1. Gool! Grameni a făcut ”dubla”
18.09.2026, 22:20 SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login