-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Botoșani, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Slobozia, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Robert Moldoveanu (64) și Claudiu Micovschi (72) au adus victoria ”Vulturilor”. Metaloglobus a jucat din minutul 59 cu un om în minus, după ce Gabriel Dumitru a fost eliminat.
Bogdan Andone: ”Îmi pare rău de cei care joacă mai puțin, pentru că toți ar merita să joace”
La finalul partidei, Bogdan Andone s-a arătat mulțumit de rezultatul final, dar și de evoluția avută de jucătorii săi. În plus, tehnicianul celor de la FC Argeș a avut un mesaj și pentru fotbaliștii din lot care nu au prins minute.
”E important că băieții au realizat importanța jocului. S-au concentrat, nu a fost simplu de jucat. Metaloglobus merită felicitați, nu a fost un joc deloc simplu. Poate dacă nu aveam șansa ca adversarii să aibă un jucător eliminat era altfel jocul. Mă bucur că am câștigat un joc extrem de important.
Băieții mei au fost concentrați și au abordat foarte bine jocul. Metaloglobus și-a ridicat nivelul în această iarnă. În această seară au făcut un meci agresiv, dar vreau să-i felicit pe băieții mei pentru atitudinea pe care au avut-o. Mă bucur că toată munca lor e răsplătită de rezultate.
Sunt mulțumit de absolut toți jucătorii. Îmi pare rău de cei care joacă mai puțin, pentru că toți ar merita să joace. Chiar îmi pare sincer rău. Sper să realizeze că e important grupul și fiecare să dea maximul când se apelează la ei”, a spus Bogdan Andone.
Clasament SuperLiga
VIDEO cu rezumatul partidei Metaloglobus – FC Argeș 0-2
Etichete: liga 1 , superliga , bogdan andone , video metaloglobus fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăScor neverosimil în Europa: țara cu trei medalii la Cupa Mondială, bătută cu 0-7 la ea acasă!
Liga Națiunilor: Portugalia – Norvegia, duminică, 21:45, DGS 1 EHF European League: Corona Brașov...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăLuis de la Fuente și-a pus mâinile în cap, după ce a văzut ce a făcut Lamine Yamal
Liga Națiunilor: Portugalia – Norvegia, duminică, 21:45, DGS 1 EHF European League: Corona Brașov...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăThomas Tuchel a tras concluzia, după ce Anglia a umilit-o pe Croația: ”Pur și simplu”
Liga Națiunilor: Portugalia – Norvegia, duminică, 21:45, DGS 1 EHF European League: Corona Brașov...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăNeverosimil: Lewandowski, acuzat de polonezi că și-a „săpat” propria țară cu România!
Liga Națiunilor: Portugalia – Norvegia, duminică, 21:45, DGS 1 EHF European League: Corona Brașov...
De admin

You must be logged in to post a comment Login