Potențialul transfer fostului internațional francez în Gruia a luat prin surprindere lumea fotbalului din România. Mai ales că acesta are o cotă impresionantă pentru campionatul nostru. Fotbalistul a ajuns deja la Cluj, unde negociază pentru a deveni noul fotbalist al lui Andrea Mandorlini (65 de ani).

Sanse importante ca Zouma să semneze cu CFR Cluj
Cristi Balaj a intervenit pentru a explica care este stadiul negocierilor cu fostul fundaș al lui Chelsea sau West Ham. Acesta ar fi ajuns în Gruia convins de noul sfătuitor al patronului CFR-ului, fostul internațional din Hexagon, Mikael Silvestre. Afaceristul este pregătit pentru un efort financiar important pentru ca jucătorul francez să rămână în Gruia.
”Avem un finanțator care se implică personal. A ajutat și Mikael Silvestre. (n.r. Sunt bani pentru el?) Jucătorul vine în calitate de jucător liber de contract. Mai sunt detalii, dar sunt șanse să se facă transferul”, a declarat Balaj, pentru Digi Sport.

Ultimul contract al fotbalistului a fost în Arabia Saudită, la Al-Orobah. De aceea este de așteptat ca jucătorul să aibă pretenții financiare importante.
”Știu că domnul Varga are niște afaceri în Africa, acum nu comentez eu. Am văzut și eu imaginile cu lingourile. Domnul Varga este acum la Cluj, nu a fost la ultimul meci”, a mai precizat fostul arbitru.
Mai poate să joace fotbal?
În cadrul ediției de marți a emisiunii iAMsport LIVE, Costin Ștucan, Florin Prunea și Remus Răureanu au analizat zvonurile transferului jucătorului cotat la 10.000.000 de euro pe Transfermarkt.

Costin Ștucan: Kurt Zouma s-a filmat în timp ce dădea cu o pisică de pământ. În urma acestui eveniment a primit 180 de ore de muncă în folosul comunității. Este șocant dacă semnează Zouma.
Remus Răureanu: Este șocant, dacă semnează, înseamnă cu nu mai are picioare.
Florin Prunea: El este jucător care a jucat în ultimii ani.
Costin Ștucan: A jucat cu în țările arabe ultima dată. Este jucător de 30 de ani cotat la 10 milioane de euro. A avut o accidentare groaznică la genunchi, când era la Chelsea.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăDecizia luată de LPF după ce fostul preşedinte al Stelei, Viorel Păunescu, a decedat!
LPF a decis ca toate partidele rămase de disputat din etapa a 13-a a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJose Mourinho, în pericol? Ar putea fi dat afară dacă pierde El Clasico, Barcelona-Real Madrid
Portughezul Jose Mourinho ar putea fi demis de la Real Madrid. Dezvăluirea a venit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVeste teribilă pentru Arsenal! Accidentarea îl scoate din joc pe starul echipei pentru o perioadă importantă
Vești proaste pentru Arsenal înaintea unei perioade extrem de aglomerate a sezonului! Bukayo Saka...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum l-a numit Dumitru Dragomir pe Viorel Păunescu, după decesul acestuia: „El a salvat Steaua”
Dumitru Dragomir (80 de ani) l-a numit „o mare valoare a României” pe Viorel...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login