-
UEL: Lyon – FCSB, joi, 22:00, DGS 1
-
UEL: Manchester United – Real Sociedad, joi, 22:00, DGS 2
Execuția a fost anulată, după ce arbitrii din camera VAR i-au transmis centralului că mingea a fost atinsă cu ambele picioare. Internetul s-a umplut de fotografii cu momentul execuției, dar imaginile n-au făcut decât să stârnească și mai multe dubii.
Galerie Foto
Julian Alvarez a preferat să nu comentez nimic de penalty. În schimb, a felicitat-o pe Real Madrid
La aproximativ 18 ore de la fluierul final, a apărut și o primă reacție din partea lui Alvarez, pe Instagram. Campionul mondial cu Argentina nu s-a legat deloc de arbitraj, ci a preferat să le mulțumească fanilor echipei sale și să-și felicite adversara. De altfel, Alvarez nu a protestat deloc nici pe teren.
„Doare să fii eliminat după ce ai dat totul pe teren și ai luptat până în ultima secundă. N-a mers în favoarea noastră, dar echipa asta a arătat caracter, dedicare și suflet.
Le mulțumim fanilor pentru că au fost mereu acolo, ne-au susținut fără încetare, și au făcut fiecare meci special. Acum e timpul să privim doar în față și să ne concentrăm la ce urmează. Felicitări lui Real Madrid pentru calificare”.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: julian alvarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăAlexander Zverev, discurs emoţionant după ce a câştigat US Open 2026: „Îi mulţumesc în mod special ei! E cea mai importantă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Alexander Zverev a câştigat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăCristiano Ronaldo cere măsuri fără precedent în Arabia Saudită după scandalul macabru pornit de fani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cristiano Ronaldo se implică...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăFilipe Coelho a dezvăluit de ce a primit cartonaș galben din partea arbitrului, la Corvinul – Craiova 0-1
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 ore în urmăLiber de contract de patru ani! Antrenorul pe care Ilie Dumitrescu pariază: ”Mare potențial!”
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login